Evreii din trupa Gulaza, ce cântă în arabă, au emoționat publicul timișorean-VIDEO

445

Timișoara se mândrește, mai mult sau mai puțin îndreptățit, cu tradiția sa multinațională și multi spirituală. Ce a fost în trecut pot depune mărturie bătrânii sau istoricii. Ce este acum e o palidă amintire a interconectărilor etnice de mai câteva decenii în urmă.

În seara de joi un fapt cultural de rarisimă excepție a avut loc la Sinagoga din Cetate. Concertul unei trupe muzicale din Israel, venită dintr-un turneu din Serbia și cântând muzică tradițională iudeo-yemenită. Dacă amintim că majoritatea pieselor au avut vechi texte în dialectul vorbit în Yemen al limbii arabe, nu este ceva obișnuit.

Artiștii se adresau publicului vorbitor de română când în engleză când în limba ivrit. Și totul a decurs intr-o mirabilă normalitate. Toată lumea înțelege aproape tot. O adevărată remomorare a ecumenismului atât de fervent susținut de regretatul rabbi Neumann. Un semn că se poate. Tineri artiști evrei au cântat în arabă despre pace și bucurie.

Trupa tocmai își incheie turneul în Serbia, iar Timișoara este singurul ei popas în România. Aici au venit la recomandarea fostului ambasador al Israelului la București și prieten al comunității evreilor din Timișoara, deci și al urbei noastre, Dan Ben-Eliezer.

Patru artisti s-au reunit harul si canta muzică arhaică, se numesc simplu: Gulaza. Membri ei sunt Igal Mizrahi – voce, Ian Aylon -chitara, Hila Epstein la violoncel și Ben Aylon la percuție si un soi de cobză arhaică, dar amplificată ca o chitară electronică actuală și pe care o mânuia în manieră foarte modernă. Iar repertoriul lor este cât se poate e variat: de la muzica clasică la cea africană și mai cu seama yemenită.

Yemen și Africa sunt separate de o bucată de mare. O mare de rugăciune, pasiune, dans, iubire si dorul de libertate. Dar dacă regina din Saaba a trecut cu mii de ani în urmă marea de ce nu ar trece-o și arta tinerilor.

Cei patru artiști încearcă să continue evoluția naturală a cântecelor yemenite pentru femei. Aceste texte instinctive și mistice care au trecut de secole de la mamă la fiică, au dobândit o semnificație modernă și contemporană într-o compoziție instrumentală specială.

Limba ebraică clasică era în vechime considerată o limbă sfântă demnă de folosit de bărbați doar în temple. Iată de ce femeile foloseau în familie mai mult vorbirea arabă. Astfel a apărut o cultură orală proprie foarte solidă a evreilor-yemeniți. Combinația dintre sunetele tradiționale din Sahara, violoncel și chitare acustice, precum și faptul că aceste cântece sunt cântate pentru prima dată de o voce de bărbat creează o coloană sonoră unică ce transportă ascultătorul în lumea profundă a femeilor din Yemen.

Textele sunt cât se poate de simple. Temele sunt de mii de ani aceleași. Se vorbește de un un munte ce trebuie urcat. De câteva fructe uscate dulci luate ca provizie. De iubita ce-l așteaptă pe flăcău sus pe culme. Râul și calul ce bea apa apare în alta piesă. Un neglijent își pierde verigheta pe malul unei ape. Idei cât se poate de umane și simple.

Un fapt demn de a emoționa ascultătorii din sala de concerte din Sinagoga a fost una din piesele de muzică sacră scrisă în anul 117 și care sună la fel de actual pentru cunoscătorii rugăciunii și după aproape două milenii.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ