Europarlamentarul Siegfried Mureșan, față în față cu tinerii din Timiș (P)

62

Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, care recent a devenit primul român cu funcția de raportor al Parlamentului European pentru proiectul de buget al Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că va gestiona 160 de miliarde de euro, a stat de vorbă sâmbătă, cu tinerii din județul Timiș. Întâlnirea a fost una atipică, la un ceai, iar cei prezenți au avut ocazia să afle care sunt domeniile prioritare în alocarea de fonduri europene, cum poate fi dezvoltată economia locală și mai ales, care este cheia succesului în politică. Europarlamentarul a vorbit și despre începuturile sale în politică, PMP fiind singurul partid care l-a creditat.

„Dacă te implici de tânăr în politică, trebuie să ai o meserie, pentru a nu deveni dependent de politică. Dacă nu ești pe picioarele tale, atunci riscul e mare să faci compromisuri pentru a rămâne în Parlament, în Primărie sau în Parlamentul European (…) Când un tânăr vrea să se angajeze, pentru prima dată, se lovește de lipsa de experiență pe care o solicită angajatorul. Puțini sunt cei care îți acordă încredere. Cam așa a fost și în cazul meu, când am intrat în Partidul Mișcarea Populară. Eu știam că pot fi un bun europarlamentar, dar nu aveam experiență poltică, iar PMP mi-a acordat încrederea de a mă pune pe listă, pe un loc eligibil”, a spus europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, care a punctat și importanța dezvoltării abilităților personale și necesitatea punerii accentului pe învățământul dual.

„Am vizitat foarte multe fabrici din Timiș, iar angajatorii mi-au spus că nu rămân aici doar pentru că forța de muncă este mai ieftină decât în alte țări, ci pentru că forța de muncă este mai bine calificată. În Timișoara, inginerii, informaticienii sau matematicienii sunt mai buni decât în alte state. Este însă foarte important ca noi să le punem la dispoziție în continuare, forță de muncă bine calificată și corelată cu nevoile lor. De aceea este obligatoriu ca Primăriile și Consiliul Județean să țină legătura cu sectorul privat, pentru a afla care este necesarul de meserii. Ulterior, trebuie făcute clasele școlilor profesionale în funcție de nevoile pieței”, a mai spus Siegfried Mureșan.

siegfried-muresan-8În cadrul întâlnirii cu europarlamentarul PMP a fost și o sesiune de întrebări, cei mai mulți dintre cei prezenți fiind interesați de atragerea fondurilor europene, locuințele pentru tinerii aflați la început de drum și despre soluția pentru dezvoltarea economiei locale.

„Trebuie investiți bani în infrastructură, pentru care se pot atrage fonduri europene. Este foarte greu să te dezvolți, atât timp cât infrastructura este proastă. Să luăm exemplul unei companii: din cauza infrastructurii deficitare, costul cu transportul este foarte ridicat, motiv pentru care nu poate face investiții pentru a-și spori capacitatea de producție, sau pentru a mări salariile angajaților. În privința tinerilor, aceștia trebuie ajutați de stat, care ar trebui să construiască prin ANL, cât mai  multe locuințe”, a precizat europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan.

În privința atragerii de fonduri europene de către tinerii antreprenori, acesta a promis că va face toate demersurile pentru a simplifica procedurile și de a face în așa fel încât informațiile să fie cât mai accesibile celor interesați.

siegfried-muresan-21La întâlnirea cu cele aproximativ 60 de persoane din județul Timiș, alături de europarlamentarul Siegfried Mureșan au fost prezenți președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, și candidații la Parlamentul României: Cornel Sămărtinean, Marius Dugulescu și Radu Șumălan.

(P) Publicat la comanda PMP Timiş, publicat de Asociația Culturală Spiritul Vestului, Cod mandatar financiar: 11160002.

 

LĂSAȚI UN MESAJ