9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Europa sărbătorită de timișoreni prin muzică, în piața Unirii FOTO-VIDEO

Seria de evenimente organizate la Timișoara cu ocazia Zilei Europei s-a încheiat apoteotic, în Piața Unirii. La scena ridicată acolo a fost locul de întâlnire a tinerilor, dar nu numai. După atâtea momente pioase și solemne a fost și momentul de distracție.

Sute de copii care știau pe de rost versurile au acompaniat trupele de pe scenă. Sigur că aveau și ceva pancarte cu numele favoriților. Nu se poate închipui un concert serios fără telefoanele mobile dar și deștepte care filmau, fotografiau, blițuiau și aproape că au încins atmosfera și fară reflectoarele mari de pe schele.

concert ziua europa unirii (26)

Alina a intrat în aclamațiile tinerilor. După primele acorduri toți au cântat cu trupa Alinei Eremia și chiar se mișcau precum cei doi dansatori din background.

A fost doar începutul. La intrarea Feliciei Donose parcă nu se mai terminau aplauzele și scandările. Piesele nu mai aveau nevoie de nici o prezentare. După prima secundă toată puștimea știa despre ce e vorba.

concert ziua europa unirii (2)

Noroc cu prezentatorul showului, neobositul Floooorin Mihoc, care a ținut morțiș să se transforme într-un scorțos dascăl de istorie și să bată la cap copiii cu ministrul de externe al Franței, care a făcut ceva prin anul 1950. Iar în anul 1945 iar s-ar fi întâmplat ceva. Toate acestea au mai îmbogățit cultura istorico-politică a celor tineri. Rămâne de văzut și dacă vor ține minte rămâne ”lecția de istorie”.

Totul s-a dezlănțuit însă odată cu trupa Direcția 5. În acel moment au ieșit din plictiseală și amorțeala frigului chiar și cei de alte generații. Părinții copiilor și-au adus aminte că și ei au chefuit pe vremuri pe piesele lor. Așa că au început să cânte! Abia au reușit să plece acasă!

 

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Citește și :