Eolienele de pe Semenic, puse la pământ

3439

Turiștii care au ajuns zilele trecute pe Muntele Semenic au putut admira pentru ultima dată celebrele eoliene din zonă, impresionante prin dimensiune, dar lăsate din păcate în paragină. Considerate de unii adevărate simboluri ale stațiunii montane, eolienele, ridicate în urmă cu aproape 30 de ani, au fost puse la pământ, fiind demolate de o firmă specializată.

Eolienele sunt ale Politehnicii din Timișoara, care probabil le dau jos pentru că nu mai prezintă siguranță. Sunt demolate de o firmă autorizată și până la urmă ei sunt proprietarii și dacă le dau jos bine fac, pentru că schimbau fața muntelui, din punct de vedere estetic, erau vechi, erau ruginite”, a declarat pentru Reper 24, Sorin Blaga, primarul comunei Văliug, în administrarea căreia intră și stațiunea Semenic.

„Strămoșii” eolienelor din zilele noastre au fost ridicați pe Semenic în anii ’80, în cadrul unui proiect unic la vremea respectivă în țările din blocul sovietic, pornit de la ambiția fostului dictator Nicolae Ceaușescu de a obține independența energetică a României. Astfel, principal obiectiv al proiectului de pe Semenic îl constituia cercetarea științifică  cu privire la sursele eoliene existente în zonă, dar și dezvoltarea unor instalaţii capabile să valorifice vântul din zonele montane ale României. Programul era implementat de Institutul Politehnic din Timișoara, în colaborare cu Hidrotim și Electrica.

În anii 1990, eolienele au fost practic părăsite, întregul program fiind considerat prea costisitor, mai ales că tehnologia de acolo a ajuns să fie una învechită în comparație cu progresele făcute în domeniu pe plan internațional.

sursă: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.