Enel promite că va moderniza rețeaua de electricitate în Timiș și Caraș-Severin

76

Companiile de distribuție din cadrul Enel au lansat, prin intermediul SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) o procedură de achiziție de stâlpi de beton, în vederea modernizării și extinderii rețelei de distribuție de energie electrică. Contractul final va fi de tip cadru cu 3 câștigători, cu o durată de 36 de luni și o valoare maximă ce poate fi consumată de aproximativ 18 milioane lei.

Enel Distribuție Muntenia, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Distribuție Banat vor executa în perioada următoare lucrări de modernizare sau dezvoltare a rețelelor aeriene de distribuție a energiei electrice. Astfel, stâlpii vor fi înlocuiți în cazul în care cei existenți nu mai respectă normele de siguranță, este necesară montarea de conductori cu secțiune mai mare, pentru un consum sporit, sau pentru lucrări de extindere a rețelei.

Procedura urmează standardele înalte stabilite la nivel global, în cadrul Grupului Enel. În cadrul contractului se vor achiziționa minim 2.000 de stâlpi, cu posibilitatea de extindere până la 12.000 de bucăți, valoarea totală a achizițiilor putând ajunge până la aproximativ 18 milioane lei. Procedura se desfășoară transparent, prin intermediul SEAP, și va avea ca rezultat un acord cadru, cu 3 câștigători pentru fiecare dintre companii. Cele 3 companii vor putea face aceste achiziții pentru lucrările de investiții în rețeaua de distribuție a energiei electrice din București, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Tulcea, Constanța, Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin.

Companiile de distribuție din cadrul Enel desfășoară un program amplu de modernizare în toate cele 3 regiuni pe care le administrează, cu scopul de a îmbunătăți constant calitatea serviciilor oferite clienților săi, având o strategie pe termen lung de investiții în rețeaua de distribuție a energiei electrice.

LĂSAȚI UN MESAJ