Elevii se reîntorc azi la școală… sau în cluburi!

302

Elevii se întorc de astăzi la şcoală… sau cel puțin o mare parte dintre ei, fiindcă mai sunt unii care continuă să chiulească de la ore și se îndreaptă direct către cluburi, deşi poliţiştii care supraveghează şcolile îi ţin sub obervaţie.

Poliţiştii îşi vor relua şi ei patrularea în apropierea unităţilor de învăţământ. Poliţia română le atrage atenţia elevilor să nu accepte compania unor persoane necunoscute şi să nu primească nimic de la acestea, să nu aibă la ei suma mari de bani sau bijuterii pentru a nu le atrage atenţia infractorilor şi să respecte regulile de circulaţie.

3500 de elevi au fost găsiţi în afara şcolilor în primele trei luni ale anului. De altfel, principala activitate a celor desemnaţi cu siguranţa elevilor a fost de prevenire a absenteismului şcolar, potrivit datelor Poliţiei Române.

Au fost înregistrate în această perioadă şi aproape 500 de infracţiuni. Cele mai multe au fost loviri şi violenţe şi doar 30% furturi, comise în mare parte în şcoli. Poliţiştii au fost la peste 8.000 de activităţi la orele de curs și au participat la peste 5.000 de şedinţe cu părinţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.