7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Elevii liceelor tehnologice din vestul și sud-vestul țării susțin importanța stagiilor de practică din străinătate-VIDEO

Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale a fost marcată la Timișoara, joi, 8 decembrie, în cadrul institutului german Adam Muller Gutenbrunn, de elevii din vestul și din sud-vestul țării. Reprezentanții liceelor tehnologice au venit din județele Hunedoara, Mehedinți, Caraș-Severin, dar și Timiș.

Elevii claselor a XI-a se declară satisfăcuți și mulțumiți de proiectul Erasmus Plus. Bursa Erasmus pune la dispoziția elevilor, experiența unică, de a studia timp de 3 săptămâni într-o altă țară. Candidații au ales țări precum Germania sau Portugalia. Experiența dobândită, competențele și abilitățile tehnice îi vor ajuta în căutarea locului de muncă. Totodată, elevii au ocazia să își dezvolte abilitățile personale, dar și profesionale. Interacțiunea cu elevii străini, dar și limba străină în care sunt nevoiți să vorbească, reprezintă un atuu pentru dezvoltarea cunoștințelor.

Săptămâna Europeană a Competențelor este ideea Comisiei Europene, care în fiecare an, provoacă instituțiile de învățământ din Europa să arate beneficiile aduse de acest proiect. Liceele tehnice din Timișoara au prezentat următorul proiect:

”În cadrul săptămânii europene în VET, la Timișoara, am organizat evenimentul sub denumirea de ”Atelier de bune practici în Erasmus +”, prin care dorim să demonstrăm cum anume am îmbunătățit calitatea formării și am asigurat excelența în VET (învățământ vocațional și tehnic). Prin intermediul unor finanțări europene am realizat stagii de practică în străinătate și am dezvoltat pe piața muncii competențe. Elevii se prezintă satisfăcuți în aceste proiecte, atât profesional, cât și personal. Pe plan personal unii dintre ei văd pentru prima dată o țară străină, și tot pentru prima dată călătoresc cu avionul. Un lucru foarte important pentru din ziua de azi este să vorbească într-o limbă străină. Aici au ocazia să dezvolte acest lucru”, spune Marilena Chiș, profesor al Liceului Tehnic Ion Mincu.

”Evenimentul de astăzi are menirea de a pune în valoare competențele profesionale pe care elevii noștri le dobândesc prin aceste proiecte de mobilitate. Având în vedere faptul că este un eveniment interjudețean, automat crește vizibilitatea acestor proiecte. În contextul actual competențele profesionale au o valoare tot mai mare, pentru școlile tehnologice, aceste proiecte sunt ca o gură de oxigen. Cu toții știm că în sistemul de învățământ actual există foarte multe probleme, în a putea noi, ca școli să oferim elevilor formarea de care au nevoie”, spune Mirela Pantelimon, profesor al Colegiului Tehnic Emanoil Ungureanu din Timișoara.

Liceele timișorene trimit anual zeci de elevi în stagiile de practică din străinătate. Cadrele didactice vor să scoată în evidență importanța unei meserii, importanța lucrurilor practice, de care au elevii parte în străinătate. Paradoxul intervine atunci când părinții vor să aibă copii cu studii superioare, dar fără competențe bine stabilite, iar angajatorii de pe piața muncii vor personal cu experiență practică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :