ACS Poli face economie la buget prin taxarea grupelor de juniori

159

ACS Poli își reorganizează centrul de copii și juniori. În încercarea de a deveni cât mai economic, clubul timișorean va păstra doar 6 dintre cele 14 grupe pe care le deține. Restul trec pe taxă și se autofinanțează.

Prim-divizionara ACS Poli a găsit metoda prin care mai poate economisi niște bani la propriul buget. Și anume prin îndepărtarea a jumătate dintre grupele de juniori pe care le deține. Concret, 8 grupe de juniori din cadrul clubului vor fi scoase în afara grupării din punct de vedere juridic. În acest fel costurile acestor grupe nu vor mai depinde de bugetul clubului fiind vorba de o autofinanțare.

”Păstrăm doar 6 grupe, pe care le vom denumi de elită; sunt cele obligatorii de LPF. Celelalte 8 grupe se vor organiza independent sub forma unui ONG probabil. Va fi introdusă o taxă pentru fiecare copil și vor funcționa ca orice școală privată din oraș. În aceste condiții vor avea șansa de a-și atrage finanțări pe proiecte de la Primărie și Consiliul Județean, lucru care în cadrul ACS-ului nu este posibil”, a anunțat președintele Sorin Drăgoi.

Separarea grupelor de juniori vine într-un moment în care clubul va primi 80.000 de euro de la UEFA, sumă destinată exclusiv echipelor de la nivelul juvenil. În baza acestor bani au fost deja comandate echipament de joc, mingi și porți pentru toate echipele, iar restul sumei va acoperi cheltuielile de organizare a meciurilor oficiale din acest campionat.

Doar 2.800 de bilete cu Dinamo

În altă ordine de idei partida cu Dinamo nu a însemnat o rețetă financiară prea bună pentru club. Clubul a vândut 2.800 de bilete de intrare care au adus puțin peste 42.000 de lei în visterie. Cu acești bani și cu alte economii rămase din prima tranșă a drepturilor TV, Poli plătește în aceste zile salariile aferente lunii august. Iar timișorenii stau bine în ceea ce privește întârzierile salariale pentru că alte cluburi sunt cu 9 luni restanțe. Aici ne referim la ASA Târgu Mureș, Pandurii Târgu Jiu, CSMS Iași și Concordia Chiajna.

 

LĂSAȚI UN MESAJ