Dus-întors pe drumul amăgirii

41

Cu doar câteva luni în urmă, poza copilului sirian de doar trei ani, aruncat de valuri pe o plajă din Turcia, a zguduit Europa şi lumea întreagă. Poza şi povestea copilului care a pierit înecat împreună cu mama şi frăţiorul de 5 ani, pe când fugeau din calea războiului, a făcut înconjurul lumii şi a înduioşat societatea occidentală.

În aceeaşi perioadă, Germania, care dorea să-şi cureţe imaginea pătată de duritatea şi obtuzitatea de care a dat dovadă în negocierile cu Grecia, a văzut o oportunitate în gestionarea crizei refugiaţilor, atât pe plan intern, unde mişcarea prorefugiaţi în rândul opiniei publice a căpătat proporţii, cât şi pe plan extern, chiar dacă propunerile erau contrare celor ale majorităţii liderilor europeni.

Cancelarul Angela Merkel şi-a creat imaginea de apărător al refugiaţilor în Europa, iar Germania pe cea a unui model de deschidere, de generozitate şi de solidaritate, o imagine total schimbată în raport cu egoismul şi duritatea cu care s-a implicat în criza grecească. Dovadă stau pozele cu Angela Merkel pe care le fluturau refugiaţii şi visul acestora de a ajunge în Germania.

Nu trebuie uitat nici aspectul economic. Guvernul feberal german a pus la bătaie 6 miliarde de euro pentru găzduirea refugiaţilor. Criza refugiaţilor devenea astfel principalul motor care să facă statul german să cheltuiască mai mult, o veste bună, la acea vreme, venită din partea unui stat criticat că investeşte prea puţin.

Construirea a 150.000 de locuinţe temporare în care refugiaţii să-şi petreacă iarna era, de asemenea, prevăzută în planurile guvernului federal. La acestea se adăugau aproape 300.000 de apartamente care urmau să fie construite de administraţiile locale. Acestea din urmă au beneficiat de finanţare privilegiată din partea băncii de stat KfW, deci refinanţată şi garantată de statul federal. Astfel, Germania redescoperea importanţa investiţiilor publice.

Pe deasupra, situaţia demografică a Germaniei este alarmantă şi ţara are nevoie de locuitori, de un aport masiv de populaţie tânără şi dornică să consume. Aceşti imigranţi erau o binecuvântare pentru economia germană, mai ales dacă ţinem cont că 46% dintre angajatorii germani găsesc cu dificultate personal.

Opinia publică însă şi-a spus din nou cuvântul. Poza copilului înecat a fost deja uitată şi, odată cu ea, deschiderea, generozitatea şi solidaritatea faţă de refugiaţi. Locul lor a fost luat de garduri de sârmă ghimpată, ostilitate, răceală şi chiar acte de agresiune împotriva refugiaţilor. Nu mai sunt sărmanii care fug din calea războiului, acum sunt jihadişti care vin în valuri să invadeze Europa. Orice musulman e un posibil terorist.

Cotele de refugiaţi propuse de Germania s-au lovit de respingere din partea celorlalte state europene. Franţa a anunţat zilele trecute că respinge impunerea acestora, Marea Britanie încearcă şi ea să reducă fenomenul imigraţiei, ţările nordice au luat o serie de măsuri împotriva imigranţilor, premierul Ungariei, Victor Orban, a declarat că această criză a refugiaților este o problemă a Germaniei nu a întregii Europe, Polonia susţine ferm că nu acceptă refugiaţi pe teritoriul său. Europa e acum hotărâtă să-şi apere graniţele cu orice preţ.

În acest timp, refugiaţii, fugiţi din calea unui război care nu e al lor, pe care nu îl doresc şi pe care nu l-au provocat ei, încep să renunţe în număr din ce în ce mai mare la solicitările de azil şi se întorc în ţările de origine. Le-a pătruns iarna europeană în oase şi în suflet. Mii de imigranţi din Europa şi-au luat bilete pentru întoarcere în ţările lor, plătindu-şi biletele din banii lor, chiar dacă ar fi putut să le primească din partea autorităţilor. Amăgiţi, dezamăgiţi, se întorc în iadul de acasă, mai primitor decât răceala occidentală.

LĂSAȚI UN MESAJ