Drumul spectaculos care traversează crestele munților și ajunge la cota 1.700 m, finalizat pe jumătate. Video

756

Noua Transalpina a rămas „blocată” în vârf de munte. Drumul Județean 664 pornește din municipiul Vulcan, traversează Pasul Vâlcan și apoi crestele munților, ajungând la altitudinea de 1.700 de metri. Oferă priveliști impresionante, însă are marele dezavantaj că asfaltul se termină la limita dintre județele Hunedoara și Gorj, într-un vârf de munte pustiu, împodobit cu statui ale eroilor din Primul Război Mondial, a regelui Ferdinand I al României și a generalului Nicolae Tătărescu.

De acolo turiștii ajung pe un drum de circa 15 kilometri, de pământ și piatră, accesibil doar mașinilor cu tracțiune 4 x 4, până în satul Schela din județul vecin.

Consiliul Județean Hunedoara a finanțat zilele trecute construcția ultimilor patru kilometri ai șoselei, respectiv până la limita cu județul Gorj. Alți patru kilometri au fost realizați în anul 2014, după un proiect de peste 12 milioane de lei, al Consiliului Județean Hunedoara, finanțat de Uniunea Europeană.

Înainte de începerea lucrărilor din această vară, pe drumul din Munții Vâlcan, reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara și cei ai Consiliului Județean Gorj anunțau că vor colabora pentru realizarea proiectului în cel mai scurt timp. Autoritățile din Hunedoara au realizat porțiunea din județ și au rămas doar cu promisiunea că, „în viitorul apropiat”, vecinii din Gorj vor continua proiectul.

„Șoseaua este finalizată până la limita județului, iar în urma discuțiilor avute cu președintele Consiliului Județean Gorj, cei din Gorj și-au luat angajamentul să continue lucrările pe partea lor. A fost întocmită chiar o minută în acest sens. Pentru noi această șosea are o mare importanță. Este un drum istoric care a fost folosit de Mihai Viteazul la trecerea în Ardeal, este vechiul drum al poștalioanelor, aici s-au dat luptele din Primul Război Mondial, este un loc important pentru Transilvania”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. În așteptarea construcției porțiunii de 15 kilometri de șosea, drumul din munți a început să fie asaltat de turiști. „Numai duminică, am văzut peste 60 de mașini parcate pe marginea drumului, de turiștii care au urcat prin Pasul Vâlcan spre locul istoric și încărcat de energie unde se află monumentele eroilor”, spune primarul.

Șoseaua din Pasul Vâlcan nu este singura construită în ultimii ani în Hunedoara, doar până la limita județului. Din 2013, este așteaptată continuarea șoselei Topliţa – Lunca Cernei de Sus – limita cu judeţul Caraş Severin (687D) cu o porțiune de 12 kilometri în județul Caraș-Severin. Acest sector de peste 30 de kilometri a fost construit cu fonduri de la Uniunea Europeană, dar se termină într-o pădure, după ce autoritățile din județul vecin au renunțat să mai continue proiectul.

Și construcția Drumului Național 66 A, sector care urma să lege Valea Jiului de Băile Herculane, traversând Retezatul și Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei a fost suspendată. Din 2002 până în 2012 au fost construiţi circa 20 kilometri din şosea, de la ieşirea din localitatea Uricani, până în zona Câmpuşel, la limita județului Hunedoara.

sursă: zhd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.