Drogheria Academică! Medicina timișoreană intră în lumea afacerilor – VIDEO

2233

Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara a realizat o premieră, așa cum deja este o obișnuință a spiritului locului. Pentru prima dată, o universitate de medicină intră în afaceri comerciale. A deschis un magazin cu produse ce se adresează tuturor, fie bolnavi, fie sănătoși. De fapt este pentru cei ce vor să ducă o viață mai sănătoasă și mai echilibrată.

În clădirea Facultății de Medicină Dentară, chiar la poarta dinspre bulevardul Revoluției de la 1989 s-a deschis un mic dar foarte cochet spațiu comercial. Are un nume ce nu mai însemnă mare lucru pentru cei tineri. Se numește Drogheria Academică. Frumos nume. Pe timpuri așa se numeau micile chioșcuri ce vindeau produse de igienă, de la săpunuri până la parfumuri produse de farmacie, mai cu seamă din cele ce nu aveau nevoie de rețete, chiar unele preparate pe loc pentru clienții cu pretenții.

Iată, o veche tradiție ce prinde din nou viață. Inițiativa aparține unor cadre didactice ale universității, în special de la Facultatea de Farmacie, ce gândesc în viitor. Aici se vor desface chiar produsele laboratoarelor unde studiază, cercetează și manufacturează studenții.

Pentru început, se găsesc de toate, de la ceaiuri de plante medicinale, tincturi, șampoane, paste de dinți si alte produse naturale. Asta este singura mare condiție, să fie perfect naturale, nu produse de marile fabrici de sinteză chimică. Pe măsură ce se vor trece testele de omologare și aprobare vor apărea pe rafturi și produsele studenților.
Astfel se acoperă două mari nevoi ale facultății: cea de a da posibilitatea studenților să cerceteze și să producă „medicamente naturale”, dar și de a putea avea contact direct cu clienții unei farmacii.

Drogheria este o unitate deschisă cu destul de mult efort birocratic, ce a durat nu mai puțin de un an, dar tot personalul spune că a meritat. Actionar unic al afacerii este Universitatea „Victor Babeș”, ce astfel intră în lumea mare a afacerilor. Am primit asigurari că prețurile vor fi cele mai mici de pe piață.

Vad foarte bun au, personal mai calificat nu se poate imagina. De acum, să vină toată lumea ce crede în puterea miraculoasă a plantelor. Acestea sunt singurele leacuri ce nu au efecte negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.