15.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Dragoste de fiu.. Un bărbat a fost surprins de jandarmi în timp ce vandaliza mașina tatălui său

„Încărcat” cu mult alcool, supărat pe tatăl său, un bărbat a hotărât să îşi descarce nervii tocmai pe autovehiculul acestuia.

Marţi seara, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara aflaţi în executarea serviciului, au fost direcţionaţi printr-un apel 112 pe strada Mareşal A. Averescu din Timişoara, unde, au depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani din Timişoara, bărbatul fiind „înzestrat” cu o rangă cu care distrugea un autovehicul.

Pe fondul consumului de alcool şi a neînţelegerilor avute cu tatăl său, acesta a hotărât să-şi pedepsească tatăl şi să îi distrugă autevehiculul marca Peugeot 305.

Bărbatul a recunoscut în fața jandarmilor că a distrus autevehiculul. Ca urmare, pe numele acestuia au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, dosar care a fost predat organelor competente spre soluţionare.

Totodată, echipajul de jandarmi a solicitat prezenţa la fața locului a unui echipaj SMURD pentru acordarea de prim-ajutor făptuitorului, acesta fiind transportat la Spitalul de Psihiatrie de pe str. Văcărescu din Timișoara.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :