După aproape treizeci de ani de la ieșirea lui Ceaușescu din scenă, tristețea care sufocă la propriu lumea românească de azi are, în primul rând, drept principală cauză eșecul total al clasei politice interne. De la o guvernare la alta, una mai proastă ca cealaltă, singura constatare pe care o putem face este că nu avem (că nu am avut nicio clipă!), în toată această lungă perioadă, conducători politici validați profesional de faptele lor.
Slab pregătiți intelectual și, de aici plecând, profesional, fără să fie însuflețiți de valori etice, morale, culturale, toți președinții și premierii României din acest pătrar de veac au sfârșit prin a dezamăgi mase largi de oameni, inclusiv pe susținătorii fanatici din propriile partide. Un eșec sistemic al felului în care a fost, vorba vine, guvernată această țară.
Dacă de la Iliescu, Năstase, Băsescu, Stolojan nu puteam avea așteptări serioase, toți aceștia fiind, fatalmente, prizonierii regimului securisto-comunist în care s-au format, oarecari așteptări ar fi fost firesc să avem de la inși precum Tăriceanu, Boc, chiar și Radu Vasile, oameni apăruți din partide de dreapta, teoretic neatinse de focul pustiitor al totalitarismului socialist.
N-a fost să fie, ba chiar unii dintre aceștia din urmă dezamăgind mai crunt decât ,,pupilii” lui Dej și Ceaușescu, pomeniți mai devreme!
Așa încât, toate speranțele locuitorilor acestei țări s-au îndreptat, în anii din urmă, către ,,noua clasă” de lideri politici, care aveau să se ridice pe umerii celor de dinainte. Așa au apărut figuri precum Victor Ponta, marea speranță a stângii post-Iliescu și Năstase, ori, fie și meteoric, Grindeanu la timona PSD-lui nemuritor și rece, la orice formulă de reformare posibilă.
În vreme ce, la dreapta, urmașii Brătienilor aveau să se plămădească prin conturul firav al lui Cristian Bușoi, respectiv prin cel al doamnelor bine îmbrăcate vestimentar, nimic a spune, și din păcate cam atât, Gorghiu, respectiv Turcan.
Ce-a ieșit de pe urma acestor ,,experiențe” de laborator sau nu, am putut vedea cu toții.
Trist, dar adevărat, însă după prestațiile politice și administrative ale noilor ,,lideri”, nu puțini români au început să-i regrete pe cei de dinainte! Cu alte cuvinte, trecutul nefericit, prezentul mizerabil!
De aceea, mă tem că România de azi nu va putea, încă mult timp de acum înainte, să-și recapete o brumă de demnitate, dacă de prosperitate și de liniște interioară nu poate fi vorba.
Cu liderii săi de ieri și de azi, tristețea și dezabuzarea rămân pe termen nedefinit o marcă de țară imposibil de desprins de pe fețele noastre!
„Slab pregătiți intelectual și, de aici plecând, profesional, fără să fie însuflețiți de valori etice, morale, culturale, toți președinții și premierii României din acest pătrar de veac…”
Serios?! Emil Constantinescu, chiar Ion Iliescu… Sau distorsionam realitatea pentru a stoarce cu orice pret „argumente” in favoarea tezelor proprii, in sprijinul a ce ne place (sic!) sa credem ca este realitate? Boala veche-i asta cu „modelarea” realitatii dupa dorinte in activitatea jurnalistica din Romania…
Asa numitul „Far al democratiei la nivel mondial” sta, poate, chiar mai prost: un cowboy, actor de mana a doua (Reagan), un „intelectual” de dreapta cu intelectul (si simtul moral) bine inmuiat in afacerile cu petrol (Bush), un „fustangiu” (Clinton), un „rafinat” (Trump), iata cateva exemple de presedinti ai SUA din epoca moderna.
Pregatirea profesionala este una, iar cea intelectuala este alta – nu ai nevoie de un nivel intelectual prea ridicat pentru a fi un tamplar foarte bun.