Am mai scris în paginile săptămânalului „Banatul azi” despre un proiect al Muzeului Național al Banatului și al Fundației Europene de Strategii Sociale, Economice și Culturale ce poartă titlul „Banatul, istorie vie”. Cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș și în parteneriat cu Primăria Timișoarei, în spațiul public au fost și sunt distribuite afișe cu personalități din domeniile cele mai diferite care au scris și rescris istoria Banatului. De mai bine de o lună, proiectul a intrat într-o nouă fază: are un blog (http://banatulistorievie.ro) și o pagină de Facebook cu același nume.
Împreună cu specialiștii, am căzut de acord ca prima personalitate să fie Victor Vlad Delamarina, pe care opinia publică din Banat și nu numai îl cunoaște mai ales în calitatea sa de poet. Puțină lume știe că Victor Vlad a murit la numai 26 de ani, de tuberculoză, în toiul unei tinereți zbuciumate din care ultimii patru ani i-a petrecut pe mări, ca ofițer de marină. Și că a scris comedii, însemnări de călătorie, jurnal, că a tradus, a fost un talentat acuarelist și observator al vieții de fiece zi.
A doua personalitate care va fi prezentă în această lună și în spațiul virtual, și în locuri de afișaj stradal este Dr. Karl Diel, un nume aproape necunoscut în afara Jimboliei, localitatea sa de baștină. Dr. Karl Diel, cel mai important chirurg al Banatului, a devenit un nume de legendă: a creat un spital în Jimbolia (Hatzfeld), a făcut operații pe creier în premieră, a introdus tehnici inovatoare. Sub conducerea sa, „Spitalul de stat Jimbolia” a ajuns la rangul spitalelor universitare din Viena, Budapesta sau Berlin. Regele Ferdinand i-a acordat „Steaua României în grad de comandor” celui care, la 32 de ani, s-a căsătorit cu fiica medicului Curții Imperiale de la Viena.
Ceea ce este însă nedrept în destinul acestui mare medic care a făcut mii de operații dificile printre care și unele pe creier, este că, după 1944, meritele sale nu au fost nci recunoscute, nici măcar menționate în neurochirurgie. În anul 1929, la pensionarea Dr. Diel, în Jimbolia avea să poposească Dr. Dumitru Bagdasar, cel care avea să devină întemeietorul neurochirurgiei românești.
Bagdasar se întorcea dintr-un stagiu de formare la cel mai celebru neurolog și neurochirurg al vremii, dr. Harvey Cushing, medic și profesor la Boston. Deși este fără dubiu că în cei doi ani petrecuți la Jimbolia Bagdasar l-a cunoscut personal pe Diel, în cartea sa de amintiri (Muncă și caracter, editura Eminescu, 1987) nu există nicio referire la acesta. Putem bănui cenzura regimului comunist, dar și o amnezie profitabilă.
Descifrarea jurnalului Dr. Karl Diel, scris cu o fină caligrafie în limba maghiară, în care apar însemnări despre operații pe creier făcute în primele trei decenii ale secolului trecut va redesena istoriei neurochirurgiei.
Nu aș încheia rândurile dedicate Dr. Diel fără o precizare cu valoare sentimentală: Carla, una dintre nepoatele Dr. Karl Diel, avea să devină soția marelui nostru concitadin, Acad. Pius Brânzeu (1911-2002).
„Sub conducerea sa, „Spitalul de stat Jimbolia” a ajuns la rangul spitalelor universitare din Viena, Budapesta sau Berlin”
Iata ce ne spune Wikipedia la pagina dedicata marelui Dr. Dumitru Bagdasar: „Întorși în țară în 1929 [de la Boston], Doctorii Dumitru și Florica Bagdasar întâmpină greutăți din partea oficialităților și sunt repartizați la periferia țării. Primele intervenții neurochirurgicale, Dr. Dumitru Bagdasar le realizează, în condiții improvizate, precare, în Spitalul din Jimbolia (1929-1931)”. De remarcat: „condiții improvizate, precare, în Spitalul din Jimbolia”. Asta era si „rangul spitalelor universitare din Viena, Budapesta sau Berlin”, la care se ridica si spitalul din Jimbolia?
„Descifrarea jurnalului Dr. Karl Diel, scris cu o fină caligrafie în limba maghiară, în care apar însemnări despre operații pe creier făcute în primele trei decenii ale secolului trecut va redesena istoriei neurochirurgiei.”
Daca ar spune asta un mare specialist in domeniul neurochirurgiei (si care nu este originar din Banat, pentru a evita orice parti-pris) as zice ca e posibil, dar…
Necunoscutul (intr-adevar) Karl Diel a fost unul dintre pionieri, dar nu este cazul sa facem din tantar, armasar. Pionieri sunt multi, personalitati sunt putine.
Stimate „medic”, scepticismul dv. pare să fie îndrituit, dar, din păcate, se bazează pe două surse mai puțin fiabile: Wikipedia și Memoriile lui Bagdasar. După ce vii de la Cushing, de la spitalul din Detroit, orice spital din Europa acelor ani poate părea mizer. Ca să nu mai vorbim despre spitalele de acum. Asta nu împiedică și nici a ămpiedicat performanțe notabile ale medicilor români.
Mă tem că ceva nu e în regulă cu amnezia din memoriile lui Bagdasar, drept pentru care am scris: „Putem bănui cenzura regimului comunist, dar și o amnezie profitabilă.” La periferia țării, adică la Jimbolia, erau, în acel timp2-3 spitale ceea ce nu era cazul la alte periferii din România de dinainte de 1918. Diel a fost decorat de Regele Ferdinand, ceea ce e un fapt, u o interpretare. Tot un fapt e și orientarea de stânga a soților Bagdasar, amândoi fiind în prima echipă de la Ministerul Sănătății de sub ocupația sovietică. În acei ani, dădea bine să spui despre odiosul regim burghezo-moșieresc toate nenorocirilie.
În fine, trecerea pionierilor în clasa țânțarilor e lipsită de politețe chiar dacă nu e premeditată.
„După ce vii de la Cushing, de la spitalul din Detroit, orice spital din Europa acelor ani poate părea mizer. ”
Mai mult decat indoielnic acest argument. In primul rand nici astazi nu exista un handicap atat de mare intre un spital american de prim rang si unul de prim rang din Europa (cel putin din Franta sau Regatul Unit; in Germania acelei perioada era saracie lucie, intr-adevar, Austria, perdant in Marele Razboi, nu statea pe roze, iar Ungaria, oricum, nu prea are ce sa caute aici), un handicap care sa va sustina punctul de vedere. In al doilea rand, in anii ’20-’30 handicapul era cvasi-inexistent (nivelul de dezvoltare al SUA in comparatie cu statele europene avansate nu crease, inca, o distanta atat de mare cat este astazi), in unele domenii balanta inclina chiar invers, in favoarea Europei.