Două tiruri s-au răsturnat pe aceeași șosea din vestul țării! Care au fost urmările

159

Două TIR-uri s-au răsturnat pe DN5 – E70 în apropiere de Domașnea. Primul accident a avut loc la lăsarea întunericului. O cauză probabilă ar fi aceea că șoferul ar fi adormit la volan. Mastodontul s-a răsturnat pe marginea drumului și din fericire nu au fost semnalate victime omenești.

Al doilea accident a avut loc la câteva ore, mai spre miezul nopții, aproape în aceeași loc, adică pe drumul european, tot în apropiere de Domașnea. În acest caz, șoferul, nu a respectat semnele de circulație. Din cauza vitezei, TIR-ul a intrat în balans și s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului național.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de la poliția rutieră și o firmă de la tractări care a ridicat TIR-urile. Din fericire, ambii șofer au scăpat teferi, și s-au ales doar cu o sperietură și cu mașinile avariate. Circulația rutieră a fost îngreunată mai multe ore circulându-se în sistem dirijat pe un singur fir.

sursa: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.