Dosare penale pentru şoferi inconştienţi! Beţi la volan, fără permis, care provoacă accidente şi fug de la locul faptei

316

În ultimele 24 de ore, polițiștii din Caraș-Severin au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție .

La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 00.30, în timp ce desfășurau activități pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră pe D.N.6, tronsonul Buchin-Teregova, poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene și cei din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Caransebeș, au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani, din Armeniș.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Caransebeș unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal.

¤¤¤

La data de 28 februarie a.c., în jurul orei 10.50, un tânăr de 21 de ani, din Lupac, a condus un autoturism pe raza localității Lupac, din direcția centru înspre Oravița. Trecând pe lângă un grup de persoane, acesta a acroșat cu partea dreapta-față a autoturismului un tânăr de 17 ani, pe care l-a proiectat pe carosabil. După producerea accidentului, acesta a părăsit locul faptei.

Tânărul de 17 ani a suferit răni ușoare, fiind transportat la spitalul din Reșița pentru îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii municipiului Reșița – Biroul Rutier l-au depistat pe conducătorul auto în jurul orei 12.10, la domiciliul său din Lupac. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

¤¤¤

Azi, 1 martie a.c., în jurul orei 00.45, efectuând controlul traficului rutier pe D.N.6, în afara localității Slatina Timiș, poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene și cei din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Caransebeș au efectuat semnalul de oprire unui autoturism care circula dinspre Orșova spre Caransebeș.Conducătorul autoturismului nu a oprit la semnalele efectuate, polițiștii reușind sa-l oprească pe D.C.17 Ilova.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 30 de ani, din Slatina Timiș, care nu deține permis de conducere auto.

Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Caransebeș unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Acesta este cercetat penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.