14.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

DOLIU în Baroul Timiș! Un avocat s-a stins din viață la doar 43 de ani, după un atac cerebral

Şoc în Baroul Timiş, după ce, în această seară, avocaţii au aflat cu stupoare că unul dintre cei mai apreciaţi confraţi de breaslă a decedat.

Ladanyi Horgos Eugen avea doar 43 de ani şi o viaţă întreagă înainte, însă un cumplit accident vascular cerebral a curmat brusc ascensiunea avocatului către vârful carierei.

Această drama a îndoliat din nou Baroul Timiş şi, totodată, reprezintă un semnal de alarmă privind nivelul de risc al profesiei de avocat, în condiţiile în care, anul trecut, au decedat, tot în urmă unor şocuri cerebrale, distinşii Burtea Dumitru şi Mancaş Ramiro Virgil.

Ladanyi Horgos Eugen a intrat în Baroul Timiş în dată de 04.03.1998, iar în martie 2009 a decis să schimbe roba de avocat pe cea de judecător. S-a înscris la concursul de admitere în magistratură, însă nu a obţinut notă de trecere.

“Era foarte stresat, în ultima vreme, din cauza unei plângeri penale depusă împotriva sa de un agent economic din Timişoara. Temerea era cu atât mai mare, cu cât reprezentantul acelei companii, actualmente pensionar, a făcut parte din conducerea Securităţii Timiş. Tocmai zilele trecute m-am întâlnit cu el, la Sânnicolau Mare, şi spunea că se simte hărţuit de parchet, de procurorul care se ocupă de caz”, ne-a dezvăluit unul dintre apropiaţii lui Ladanyi Horgos Eugen.

Să mai spunem că, în anul 2013, avocatul a obţinut în instanţă executarea silită a SC Muller-Guttenbrunn Recycling SRL Timişoara, firma care nu onorase plata în câteva contracte de asistenţă juridică. Sincere condoleanţe prietenilor, colegilor şi familiei îndoliate!

Sursa: impactpress.ro

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :