Doi miri din România și-au deschis afacerea vieții cu banii câștigați la nuntă

260

Doi tineri din Sebeş, judeţul Alba, au investit banii obţinuţi la nuntă, 10.000 de euro, într-o mică ogradă cu struţi, care opt ani mai târziu le aduce anual un profit de peste 100.000 de euro. Cea mai mare parte din carne merge la export, iar din piele se fac pantofi de lux.

În anul 2009, Anca şi Marius Farcaşiu au cumpărat două femele de struţ şi un mascul, iar în prezent au 30 de familii, sacrificând, în fiecare an peste 1.000 de păsări.

„Înainte să ne apucăm de această afacere am trimis câteva e-mailuri în Germania, Franţa şi Olanda să vedem dacă cineva e dispus să cumpere carne de struţ. Am fost surprins să primim înapoi câte tone le putem livra pe săptămână. În secunda doi m-am apucat de această afacere cu struţi, pregătind ograda, fără să mă mai gândesc unde vreau să ajung. Era clar că acolo voiam să ajung”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Marius Farcaşiu.

Antreprenorul a adăugat că a reuşit să se dezvolte investind profitul şi dublând, astfel, de la an la an, numărul familiilor de struţi. Anul acesta a luat primul credit pentru a finaliza un abator în care sacrifică păsările.

”Am ajuns la 30 de familii. Cererea de carne de struţ a fost foarte mare. În prezent am ajuns să vindem în Germania şi Elveţia, dar şi în mai multe supermarketuri din România. Am intrat mai bine pe piaţă după ce am finalizat abatorul în care sacrificăm struţii. De abia de o lună am dat drumul la abator şi rulăm undeva la 50 de animale pe lună, asta înseamnă 700-800 de euro rulaj per animal. Am ajuns la o investiţie totală de 1,1 milioane de euro, abatorul fiind 500.000 de euro”, a spus Marius Farcaşiu.

Cifra de afaceri a Ogrăzii cu struţi a ajuns, anul trecut, la 480.000 de euro, iar de anul viitor, datorită investiţiilor în abator, familia Farcaşiu mizează pe afaceri de peste un milion de euro.

”Preţul kilogramului de carne de struţ variază între 60 şi 140 de lei. Dintr-un struţ de 100 de kilograme recoltăm undeva la 30 de kilograme de carne. Dintre acestea, doar 18 kilograme sunt bucăţi mari care se pot vinde cu preţuri între 80 şi 140 de lei. Restul e carne din care se prepară salam şi mici”, a mai spus Marius Farcaşiu.

Struţii de la Sebeş sunt hrăniţi cu 70% lucernă şi 30% furaje produse în ferma proprie. Creşterea unui pui până la vârsta de nu an nu este foarte costisitoare, sub 100 de euro, spune antreprenorul.

În 2017, Ograda cu struţi de la Sebeş a ajuns să fie una dintre cele mai mari din România.

”Ferma noastră are circuit în închis. Aici se reproduc, aici sunt crescuţi şi hrăniţi cu reţetele noastre, iar apoi abatorizaţi, ambalaţi şi livraţi în supermarketuri”, potrivit lui Marius.

Marius Farcaşiu a susţinut că vrea să-şi extindă în continuare afacerea şi să ajungă la 2.500 de animale sacrificate în fiecare an, iar majoritatea cărnii va fi exportată în Elveţia, unde a găsit deja un distribuitor.

De asemenea, antreprenorul se gândeşte la valorificarea pielii de struţ, care este considerată un produs de lux, fiind utilizată pentru obţinerea unei game variate de accesorii vestimentare.

”Mi-am cumpărat o pereche de pantofi din piele de struţ şi atunci mi-a venit ideea să valorific şi eu pielea struţilor mei. Am luat legătura cu creatorul de modă Ştefan Burdea şi aşa am ajuns să furnizez materie primă pentru pantofii de lux creaţi de el. Aşa am aflat că cele mai scumpe obiecte şi accesorii sunt cele din piele de struţ, nu din piele de şarpe sau crocodil”, a afirmat Marius Farcaşiu.

Struţii sunt păsări rezistente, care s-au aclimatizat foarte bine în România, inclusiv la -20 de grade Celsius. Ei sunt recunoscuţi ca fiind prietenoşi, dar devin agresivi doar când sunt în perioada de împerechere.
Oul de struţ este echivalentul a 24 de ouă de găină şi cântăreşte în jur de două kilograme.

sursă: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ