Dictatură sub acoperire ?

146

Toţi cei care scriu la gazetă măcar o dată pe săptămână, comentând actualitatea internă şi internaţională, ar trebui să se lase de scris şi să acorde cu pompă interviuri „interesante”, marcaţi de importanţa momentului, interviuri pentru Deutsche Welle, Radio France Internationale, Europa FM, Digi TV şi oricui le mai vrea, mai ales marilor agenţii de presă străine, dacă e posibil, aşa cum a făcut săptămâna trecută Andrei Pleşu. Idolul aproape pierdut al tuturor domnişoarelor cu pretenţii intelectuale din cartierele Dorobanţi, Primăverii, Capitale, Andrei Pleşu, are dreptate. Actualitatea merită ignorată, iar cei capabili de-o oarecare performanţă ar trebui să se întoarcă la masa lor de scriitor, acolo unde se coc capodoperele gen Despre îngeri.

Poate cineva să conteste evidenţa că democraţia românească seamănă din ce în ce mai mult cu un balamuc general ? Deşi nu aparţinem spaţiului geografic balcanic, suntem din ce în ce mai balcanici. Ne-am balcanizat ireversibil : Antena 3 atacă Realitatea TV, Realitatea TV atacă la baionetă PSD, s-a întrerupt orice dialog între „neocomuniştii corupţi” (PSD + ALDE) şi „neosecuriştii justiţiari” (PNL „securizat” cu PDL, PMP-ul lui Băsescu luptă împotriva statului mafiot, fabricat tot de Băsescu, USR-ul scos hocus-pocus din pălăria Binomului…, Mirel Palada îi dă un pumn lui Mihai Goţiu şi-l trage de păr într-un studio TV…). Şi, pentru că veni vorba de Binom – încă o zicere reuşită a lui Ion Cristoiu pe urmele fostului său confrate într-ale poreclelor şi etichetelor de duh Corneliu Vadim Tudor -, ar trebui să observăm că fostul ziarist utecist ne-a mai aplicat o păcăleală. Care Binom, tovarăşe Cristoiu ? Care Trinom, tovarăşi ziarişti ? Avem un Monom de toată frumuseţea ! Un Monom sau un Moloh ? O dictatură militară făcută în civil, sub acoperire adică, chiar sub dublă acoperire (pentru că şi civilii au acoperiţii lor) : dacă DNA e doar o unitate sub acoperire a SRI, mai avem noi vreun Binom ? Câţi dintre procurorii colegi la DNA cu Negulescu-Portocală sau cu Emilian Eva sunt ofiţeri sub acoperire ? Sute ? Cine e şeful lor ? Balamucul nostru general (falimentul nostru) mai poate fi asimilat cu o democraţie consolidată într-o economie funcţională ?

Democraţia s-a practicat cu adevărat, mai mult sau mai puţin, în ultimii 200 de ani, în Anglia, Franţa şi SUA. În ultimii 70 de ani, după cel de-al doilea război mondial, SUA au pretins că sunt tata şi mama democraţiei, mai ceva ca Atena lui Pericle. Cele trei ţări sunt toate foste sau actuale imperii şi sunt obligate să practice „sportul democratic” pentru a-şi împărţi echitabil ce au luat de la alţii. Altfel, cetăţenii acestor democraţii şi-ar sparge capul între ei destul de violent.

Şi în România recentă, mai ales în ultimii 10-15 ani, s-a făcut multă gargară democratică, întotdeauna în inflexibila limbă a corectitudinii politice, impusă apăsat de centrele imperiale. Dar democraţia noastră băştinaşă e o fata morgana, o nălucă bună pentru un biet popor agresat, înjosit şi iluzionat. E foarte bună democraţia fără doar şi poate, numai că democraţia lui Churchill („Democraţia este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”) e un mare lux. Pe care nu şi-l poate permite chiar oricine. Democraţia se practică, ziceam, numai la centrul imperiilor, pentru cetăţenii de primă clasă deci, e cea mai bună metodă pentru „centrali” de a-şi împărţi prada adusă din războaie de cucerire, din coloniile stoarse la sânge, din exploatarea pe care o practică băncile şi multinaţionalele în afara centrului. Recent, miniştrii de Finanţe ai Franţei, Germaniei, Spaniei şi Italiei, dar şi ministrul de Finanţe al României au semnat o propunere de impozitare pe cifra de afaceri a multinaţionalelor americane din IT, GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple. În colonii, luxul democraţiei e inaccesibil, dar tocmai de aceea trebuie făcut continuu un mare tărăboi în jurul minunăţiilor pe care le poate aduce zisa democraţie. Trebuie să te înclini în faţa rezultatelor splendide ale democraţiei mai ceva decât în faţa Bisericii Catolice de pe vremea Inchiziţiei. Şi, bineînţeles, e admisă o singură limbă – nu e vorba despre latină, ci despre perfect normata limbă de lemn a corectitudinii politice.

Impresia multora e că Andrei Pleşu – deşi o asemenea presupunere îl poate opări – s-a lăsat de gazetăria curentă de greaţă, dar şi de frică. A mai păţit-o cândva cu „Meditaţia transcendentală”. Momentul actual repetă în regim democratic ultimii ani ai lui Ceauşescu, anii ’80-’89, mai răi de la un revelion la altul, când te puteai aştepta la orice : un dosar, o anchetă poliţienească din senin, o eliminare din peisaj. Mai bine, deci, ne retragem în simpaticul nostru turn de fildeş, pe care-l cunoaştem atât de bine, sau, chiar mai bine, ne căutăm un loc călduţ, o bursă, o emigrare, ceva, pe alte meleaguri ospitaliere. Alt intelectual al lui Băsescu, Mircea Cărtărescu, autor de articole de propagandă în Evenimentul zilei, i-a arătat acum câţiva ani lui Andrei Pleşu calea.

Nu prea demult, intelectualii publici erau foarte importanţi în România. Prin ei se instaura ocupaţia economică străină. Azi asistăm la o dramatică diminuare a importanţei intelectualilor, ziariştilor, scriitorilor de orice fel. Ziare, reviste şi edituri se închid în ritm alert, scad tirajele, scade distribuţia. În acelaşi timp, securiştii, militarii, procurorii, acoperiţii din justiţie, politică şi media au preluat scena principală. Daniel Dragomir, Florian Coldea, Laura Codruta Kövesi, Augustin Lazăr, Negulescu-Portocală, George Maior, Cozmin Guşă, Alexandru Grumaz, Cristian Diaconescu şi destui alţii sunt eroii televiziunilor de ştiri şi ai opiniei publice. Se militarizează România ? Ce fel de dictatură se va instala ?

LĂSAȚI UN MESAJ