Dezvoltarea urbană și construcțiile trebuie să se alinieze la noile legi

421

Vremea începe să se îmbunătațească vizibil, semn că micii intreprinzători și chiar cetățenii obișnuiți vor să se apuce de construcții sau de reparații. Pentru ca această activitate să nu se transforme într-un haos de necontrolat, au apărut noi reglementări legale în domeniu. Dar chiar și marii dezvoltatori imobiliari sau autoritățile de la nivelul primăriilor e bine să își aducă la zi cunoștințele.

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în parteneriat cu Inspectoratul Regional în Construcţii Vest Timișoara, Consiliul Judeţean Timiş, Primăria Municipiului Timişoara, Directia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional şi Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Timiş, s-au întâlnit joi la sediul Centrului Regional al CCIAT la un seminar-conferință pentru a discuta despre aceste legi.

Cele mai noi și semnificative modificări în legislația construcțiilor și urbanismului au fost întâi citite iar mai apoi chiar amplu dezbătute de participanți.

La conferinţă au participat reprezentanți de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, membri ai Camerei de Comerț, primari ai unor localități din județ cat și antreprenori ce au afaceri legate de imobile.

În ultimele zile ale anului 2016, Guvernul a adus o serie de modificări semnificative regimului legal al urbanismului şi autorizării executării lucrărilor de construcţii prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 100/2016, intrată în vigoare la 27 decembrie 2016.

Astfel, în cadrul conferinţei au fost aduse în discuție și prezentate cele mai relevante modificări aduse următoarelor acte normative:

-Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;
– Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii;
– Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcţii;
-Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Au mai participat, de asemenea, și reprezentanți ai unor firme de construcții, firme și cabinete de arhitectură, dezvoltatori imobiliari, instituții și mediul universitar de profil.

Directorul general al CCIAT, Florica Chiriță, a moderat întâlnirea și discuțiile la care au luat cuvântul, printe alții, primarul Nicolae Robu, Adrian Gârleanu, inspector șef în construcții și Loredana Pălălău, arhitectul șef al CJT.

Despre necesitatea protejării monumentelor istorice și noile proceduri de avizare a vorbit Vlad Predescu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniu. Arhitectul șef al Primăriei a explicat ce este certificatul de urbanism electronic.

Toate aceste măsuri, aplicate corect, ar trebui să ușureze activitatea în domeniul construcțiilor, măcar de acum pentru viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.