Despre ”miturile creatoare”; Balada lui John Henry

45

Există în cultura neamurilor anume naraţiuni, balade sau legende care rămân simboluri arhetipale, mituri creatoare, cu valoare veşnică.

Spre exemplu, Legenda lui Icar rămâne un mit creator al dorinţei umane de a zbura, de a se rupe din gheara gravitaţiei. Legenda Golemului, creatură animată miraculos de către Rabinul Loew din Praga, rămâne un mit al dorinţei de a avea sub control o inteligenţă de tip uman complet condiţionată şi unii văd în acest mit forţa care mână cibernetica. La Români există balada „Mioriţa”, care întruchipează modalitatea în care un neam, aflat în calea necazurilor şi supus înfrângerilor istorice, a reuşit să transfigureze cele văzute şi să le aşeze sub un semn  mai înalt şi sub şi în planul Voinţei care orânduieşte cele văzute şi cele nevăzute.

O asemenea baladă şi mit creator este, pentru Poporul American, „Balada lui John Henry”.

Balada lui John Henry a apărut în jurul anului 1870. In acei ani, sistemul de căi ferate  americane se răspândea cu o repeziciune uluitoare, ca o adevărată pânză de păianjen pe cuprinsul întregului continent nord-american. Despre chipul nemilos în care companiile de căi ferate se purtau cu lucrătorii s-au scris volume întregi. La fel de mult s-a scris despre contribuţia  aceloraşi companii la exterminarea populaţiei băştinaşe, distrugerea ecosistemelor, etc. Santierele de căi ferate, care aveau drept de viaţă şi de moarte asupra celor care lucrau pe cuprinsul unei fâşii ce se întidea cam cincsprezece mile la dreapta şi stânga traseului liniei de cale ferată, au alcătuit un univers concentraționist. Ele foloseau propriile mijloace de plată, cupoane, stabileau preţurile, salariile, etc. Între lucrători, un rol special îl aveau „steel driving men”, perforatorii traverselor. Ei făceau găuri în traverse, găuri în care se aşezau, mai apoi, şuruburile care fixau șinele. Erau lucrători profesionişti şi care primeau o plată minimală mai decentă. Chiar şi asta a fost prea mult.

În anii 1870 au fost introduse maşini cu abur care efectuau perforarea traverselor. Atunci a apărut Balada lui John Henry.

Balada spune că nimeni nu ştia de unde venise John Henry, „din Main ori din Texas”, deci oriunde de pe teritoriul Statelor Unite, deci un prototip universal locului. În plus el era „afro-american”, deci un „minoritar” şi bine se ştie că „minoritatiile” fac Statele Unite, fiecare individ aparţine unei „minorităţi”. Un alt  fenomen social, tipic Statelor Unite.

Balada spune că John Henry era înalt de peste şapte picioare (peste doi metri) şi cu o putere fizică enormă. El folosea un ciocan gigantic, pe care nimeni altul nu îl putea clinti. La aflarea ştirii că maşina cu aburi îi va înlocui pe „steel driving men”, John Henry a spus: „Un om nu este decât un om, dar mai înainte ca maşina asta să mă scoată afară am să mor cu ciocanul ăsta în mâna”. Iar apoi el provoacă maşina la luptă, cine poate bate mai multe găuri într-o unitate de timp. Concursul începe şi John Henry bătea cu o repeziciune şi exactitate care făceau ca unealta lui, ciocanul, să devină incandescentă (oare nu era acest foc semn de lumină?). El înfrânge maşina, dar la capătul competiţiei cade răpus de efortul supraomenesc. El învinge maşina, dar preţul este chiar viaţa lui!

Balada lui John Henry este mitul creator al Neamului american. Un mit care înseamnă credinţa în puterea şi imaginaţia individuală, credinţa că aceste daruri vor înfrânge, cândva, pe cei a căror singură măsură este banul şi închinarea către el.

Alexandru Nemoianu,
Istoric The Romanian-American Heritage Center

LĂSAȚI UN MESAJ