Săptămâna trecută am scris un editorial despre motivele pentru care eu cred că Ziua Națională nu este potrivită pentru a fi ziua tuturor locuitorilor României. Observați, nu am scris Ziua Românilor, ci ziua tuturor cetățenilor României.
Zeci, sute de persoane s-au grăbit să mă jignească, să mă pună la zid, să mă scuipe, blesteme fiindcă, vezi Doamne, am îndrăznit să formulez o asemenea părere. Iar acest lucru este cu atât mai surprinzător cu cât am afirmat asta nu pe baza unor judecăți sentimentale, ci sprijinit pe evidența unor cifre ce arată că populația României este compusă și din minorități: peste 10 procente. Pentru unele din aceste minorități, oricât de mult am vrea noi, majoritarii, 1 decembrie 1918 nu este o zi a fericitelor aduceri aminte.
Niciunde în articolul meu nu am negat sau minimalizat ziua Marii Uniri. Nu aș face așa ceva niciodată. Nu în virtutea unui patriotism de televizor, ci dintr-un motiv extrem de simplu. Tot ceea ce știu eu și fac se referă la frumusețea limbii române. Nu doar că scriu literatură în limba română, ci și susțin, de peste 20 de ani, rubrici dedicate corectitudinii și frumuseții acestui duh românesc care este limba.
Drept pentru care țin să declar solemn, și cu aceste prilej, că nu le permit unor analfabeți și subdezvoltați intelectual să mă facă „vândut”, „antiromân” sau cum le vine la tastatură doar fiindcă am o părere despre ceea ce eu cred că este, deopotrivă, normalitate și politețe.
Și nici nu le îngădui unor persoane care, după ce, în vremea comunismului, au băloșit sentimentul național cu putoarea linsului în cur al lui Ceaușescu, să se trezească, acum, gardienii patriotismului metafizic. Fiindcă, după ce ai alăturat cuvântului România numele Ceaușescu, ar fi nu bine, nu moral, ci igienic să taci măcar 50 de ani!
Ceea ce însă mă îngrijorează mult mai mult decât reacțiile agresive este confuzia dintre național și etnic. Prea puțini români înțeleg un lucru elementar pentru lumea de azi: românul nu este doar românul etnic, ci chiar cetățeanul român. Care poate fi și maghiar, și german, și evreu, și țigan, și bulgar, și orice. Or, pe termen lung, a menține 1 Decembrie ca zi națională înseamnă a face din România o țară tribală. O țară tribală compusă din triburile naționalităților ei dintre care doar tribul românilor sărbătorește și își afirmă identitatea nu de etnie în sine, ci de etnie învingătoare.
Sigur, majoritatea decide. Majoritatea decide, dar nu impune. Numai într-o haită majoritatea impune. Într-o țară democratică, majoritatea decide în așa fel încât niciun segment al societății să nu fie nedreptățit și, ca urmare, să nu se simtă corp străin, accident, tumoră chiar.
Asta ar fi bine de evitat pentru toți. Fiindcă vremurile sunt tot mai agresive cu Celălalt!
