De unde va porni noua criză?

694

Lucrurile au luat-o rău de tot la vale peste tot în lume, dar mai ales în lumea bogată şi zisă „civilizată”, în lumea occidentală, al cărei lider, deja puternic contestat, e SUA. Donald Trump a început să concedieze mai mulţi „bonzi” din echipa sa. Printre alţii, pe Reince Priebus, şeful administraţiei de la Casa Albă, şi, probabil în curând, pe Jeff Sessions, procurorul general (un fel de ministru al Justiţiei). Recent şi-a prezentat demisia şeful Comunicării de la Casa Albă, Sean Spicer, care a fost înlocuit de Anthony Scaramucci. În locul lui Priebus a fost deja numit generalul John F. Kelly. Atacurile democraţilor, care au pierdut alegerile, şi ale majorităţii establishment-ului — bănci, media, servicii secrete… — la Donald Trump şi la Casa Albă pe tema amestecului Rusiei în alegerile americane continuă ca în prima zi.

În Europa de Vest, Uniunea Europeană e o corabie beată, care se îndreaptă spre un dezastru anunţat. Moneda euro, principalul handicap al construcţiei europene, e subevaluată în Germania cu circa 20 % şi e supraevaluată în Franţa (cu 28 %), în Italia (22–26 %) şi în Spania (20–25 %). Italia şi Spania au încercat să procedeze la o devaluare internă, rămasă fără succes, fără efecte reale. Franţa încearcă şi ea acum, pe urmele Italiei şi Spaniei, să aplice aceeaşi devaluare internă, căreia specialiştii nu-i dau nici o şansă (nici Jacques Sapir, din care am citat mai sus, printre alţii). Diferenţa de competitivitate dintre Germania şi celelalte trei mari ţări europene duce la distrugerea industriilor acestora din urmă şi-i creează avantaje nelegitime Germaniei în interiorul UE.

Mai aproape de problemele noastre româneşti este Polonia, şi ea o fostă ţară comunistă. Pe lângă încercările de naţionalizare a aparatului de justiţie, care a trecut de la comunişti direct la noua Uniune, fără să fi redevenit polonez între timp, ţara prietenă, Polonia, a pornit şi o decomunizare pe scară largă. Nume de străzi, de instituţii, monumente care amintesc în vreun fel de perioada comunistă sunt schimbate sau demolate ca urmare a unei legi votate în aprilie 2016. Biserica Catolică, aflată şi ea cumva la putere împreună cu guvernul ultraconservator PiS, partid dominat de personalitatea lui Jarosław Kaczyński, încearcă o recuperare imposibilă a memoriei necomuniste a polonezilor. Excesele şi arbitrariul nu pot fi evitate într-o asemenea întreprindere amplă şi întârziată. Distrugerea deja anunţată a obeliscului dedicat Soldatului sovietic eliberator, aflat pe artera care leagă aeroportul de centrul Varşoviei, creează fricţiuni diplomatice serioase cu Rusia. Uniunea Europeană a pornit mai multe proceduri de infringement (sancţionare), mergând până la ridicarea dreptului de vot, contra Poloniei, Ungariei şi Republicii Cehe (toate membre ale Grupului „rebel” de la Vişegrad). La fel cum Franţa, Italia şi Spania, forţate de realitatea economică, pot abandona oricând moneda euro, Polonia şi Ungaria o pot lua oricând pe urmele Marii Britanii şi abandona complet UE. Sinceritatea apartenenţei Ungariei la NATO e şi ea pusă serios sub semnul întrebării. Apropierea lui Viktor Orbán de Rusia lui Putin ar fi mult mai mare decât se credea. Dar marea bombă cu ceas pentru majoritatea ţărilor din UE o reprezintă problema, doar amânată, a refugiaţilor. După experţi, imigraţia poate fi controlată, dar în nici un caz marile migraţii. Turcia lui Erdogan este un rezervor inepuizabil de crize pentru UE. Ca şi Libia, o ţară fără guvern central, pradă încă războiului civil intern. Zeci de milioane de săraci din Africa şi din Orientul Apropiat sunt pe picior de plecare şi anunţă o nouă eră a marilor migraţii.

Noile sancţiuni votate de SUA împotriva Rusiei, cu efectele lor economice imediate pentru UE şi răspunsurile aşteptate din partea Rusiei, egale în brutalitate, nu anunţă nimic bun. Chiar dacă aceste sancţiuni sunt doar parte a unei negocieri tactice din partea SUA. Un posibil atac nimicitor al SUA şi al Coreei de Sud asupra Coreei de Nord (al cărei aliat este China), condusă de un lider imprevizibil, pare că nu e departe. Apropierea armatelor NATO de graniţele Rusiei, cu efective şi înzestrare în creştere, obligă Rusia la reacţii greu de anticipat azi. În ciuda multiplelor declaraţii ale ministrului de Externe, Serghei Lavrov, şi ale altor lideri de la Kremlin, transparenţa nu e totuşi virtutea cardinală a actualei guvernări ruse.

Comentatorii români, ca întotdeauna, sunt preocupaţi, cu competenţa lor limitată, doar de bătălia dintre găştile interne, corupte şi inepte dincolo de tolerabil. Zeci de mii de români, mai ales tineri şi oameni cu studii, părăsesc în continuare anual România. Plecarea în masă a românilor din ţara lor e cea mai exactă critică la adresa realităţilor politice şi economice interne. Şi această emigrare masivă nu face decât să prevestească o catastrofă pentru România despre care nouă, ostaticilor, Sistemul ne interzice să aflăm ceva. O nouă criză, de amploarea celei din 2008, e anunţată tot mai insistent. E suficient ca într-un singur loc sensibil să plesnească textura, pentru ca dominoul s-o ia razna.

LĂSAȚI UN MESAJ