De mâine, se strică vremea în Banat. Urmează ploi, lapoviţă şi ninsori

101

Potrivit ANM, pe parcursul zilei de vineri, 15 ianuarie, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15 – 20 l/mp.

În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală, viscolind sau spulberând zăpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (16/17 ianuarie), vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.