4.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

De la 14 ani minorii pot merge singuri cu avionul

Senatul a adoptat, marți, propunerea de lege ce permite minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani să călătorească în străinătate neînsoțiți de o persoană majoră câtă vreme au acordul părinților, dispun de documentele necesare și se deplasează exclusiv cu avionul, informează Agerpres.

Printr-un amendament al Comisiei pentru politică externă din Senat, în Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost completat articolul 2 în sensul că, prin excepție, „cetățenii români minori care au împlinit 14 ani pot călători în străinătate neînsoțiți, cu acordul părinților ori ai reprezentanților legali”.

Tot printr-un amendament al Comisiei, care introduce în corpul articolului 30 un nou alineat, sunt clarificate documentele de care minorul are nevoie pentru a părăsi țara.

„Organele poliției de frontieră permit ieșirea din România a cetățenilor români minori care au împlinit vârsta de 14 ani, titulari ai unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărți de identitate și neînsoțiți de o persoană fizică majoră, exclusiv pentru călătoriile efectuate cu avionul, dacă prezintă o declarație a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă și irevocabilă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și la scopul călătoriei”, se arată în documentul citat.

Potrivit inițiatorilor, legislația în vigoare permite ieșirea din țară a minorilor numai în cazul în care aceștia sunt însoțiți de o persoană majoră.

„Ca urmare a acestor dispoziții legale, părinții care consimt ca minorii lor să părăsească țara și care nu îi pot însoți în respectiva călătorie trebuie să apeleze la serviciile companiilor aeriene, dar aceste servicii sunt prestate contracost. Dispozițiile legale nu disting, după vârsta minorului, minorul sub 14 ani și minorul ce a împlinit vârsta de 14 ani, fiind tratați în mod similar. Acest tratament similar este nejustificat. În țările europene, minorii care au împlinit vârsta de 14 ani pot călători singuri, fără a fi însoțiți de un major”, se arată în expunerea de motive a propunerii de lege.

Inițiatorii susțin că prin propunerea de lege se oferă astfel posibilitatea evitării unor costuri nejustificate legate de serviciul de însoțire a minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani, „cu atât mai mult cu cât întoarcerea din străinătate a minorului se poate face și se face în majoritatea cazurilor neînsoțit, având în vedere că la plecarea spre România devin aplicabile dispozițiile legii străine”.

„O astfel de măsură ar facilita o relație mult mai apropiată între părinți și copii, permițând minorilor care au împlinit vârsta de 14 ani deplasarea cu companii low cost, la prețuri mult mai acceptabile. De asemenea, copiii ale căror familii nu dispun de venituri suficiente, dar care beneficiază de burse de studii, ar putea avea posibilități mai extinse de a urma respectivele studii, fiind cunoscut că bursele nu acoperă și costurile de transport”, se precizează în documentul amintit.

Inițiatorii adaugă și faptul că este „de presupus” că, atunci când părinții își dau acordul pentru ca minorii să călătorească în străinătate, sunt analizate atât riscurile, cât și beneficiile respectivei călătorii, dar și capacitatea minorului de a efectua singur această deplasare.

Propunerea de lege are un caracter ordinar și a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 63 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ și cinci abțineri.

Alte subiecte :

Citește și :