De ce nu se finalizează o autostradă fundamentală pentru România.

418

Tunelurile pentru urşi ar fi scumpit de 2,4 ori construirea lotului 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva, astfel că lucrările pentru realizarea lor nu au putut fi incluse în contractul cu constructorul lotului. Acestea urmează să fie scoase separat la licitaţie în următoarele două luni, conform celor mai recente estimări ale oficialilor de la Drumuri.

Acordul de Mediu revizuit în anul 2013 pentru Autostrada Lugoj – Deva, după ce statul semnase deja contractul cu constructorul italian Salini Impregilo, a impus pe secțiunea E a lotului 2 (între Margina și Holdea) execuția de lucrări suplimentare față de contractul aflat deja în derulare: două tuneluri în locul unor săpături, prelungirea unui viaduct și includerea unui viaduct nou.

Valoarea lucrărilor suplimentare, inclusiv a faimoaselor ecoducte -„tuneluri pentru urşi”, se ridică la 798 milioane de lei (circa 170 de milioane de euro). Lucrările suplimentare ar fi crescut valoarea totală a lucrărilor de pe lot la 1,36 miliarde de lei. Iar acest nivel ar fi însemnat o majorare de 2,4 ori a valorii iniţiale a contractului, care este de 562 milioane de lei.

Pentru că aveau o valoare peste limitele legale acceptate, CNAIR nu a putut include lucrările pentru tuneluri în contractul cu Salini-Impregilo şi le licitează separat.

„Suntem în faza finală de realizare a documentaţiei. Într-o lună va fi trimisă spre validare la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) iar în două luni ar putea fi publicată în SEAP”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Asociaţia Pro Infrastructură (API) a publicat pe forumul propriu scrisoarea transmisă de către CNAIR constructorului lotului 2 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva în iulie 2017 prin care a reziliat parțial acest contract, mai exact secțiunea E, cei 9 kilometri care conțin și vestitele „tuneluri pentru urși”.

Reprezentanţii API critică CNAIR pentru că nu a acceptat negocierea propusă de către constructor: proiectul tehnic întocmit pentru zona tunelurilor în detrimentul centrului de întreținere a autostrăzii.

„Acest proiect tehnic a fost realizat de Salini-Impregilo la solicitarea CNAIR, fără a fi însă plătit. Constructorul a propus oferirea proiectui tehnic în schimbul centrului de întreținere pe care nu ar mai fi trebuit să îl execute. Însă CNAIR a refuzat”, spun reprezentanţii API. Potrivit lor, dacă proiectul ar fi fost livrat, astăzi am fi putut avea un nou constructor pe secțiunea E.

În replică, surse de la Drumuri susţin că CNAIR nu putea renunţa la centrul de întreţinere şi că acesta este mai util şi cu circa 20% mai scump decât proiectul tehnic pentru tuneluri. Mai mult, constructorului nici nu i s-ar fi solicitat realizarea proiectului tehnic.

Compania de Drumuri pregăteşte încă de anul trecutlansarea la licitație a faimoaselor „tuneluri pentru urși” de pe traseul autostrăzii Lugoj – Deva. Dacă restul lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva ar putea fi gata în 2018, tunelurile vor rămâne singura secţiune care mai trebuie construită pentru închiderea Coridorului IV Paneuropean între Sibiu şi Nădlac.

Construirea tunelurilor pentru urşi a declanşat un adevărat scandal la nivel guvernamental anul trecut. Fostul premier Sorin Grindeanu declara că un lot de autostradă între Lugoj şi Deva şi-a dublat costurile din cauza unor cereri făcute de Guvernul României în 2009-2010, să existe acele tuneluri pentru urşi. „Numai că nu avem urşi. Fără acel tunel, lotul respectiv costă 108 milioane. Cu tot cu tunel, 220 de milioane de euro. Este un alt exemplu prin care ne facem singuri viaţa amară”, explica atunci fostul premier.

Ulterior, ministrul Transporturilor de la acea dată, Răzvan Cuc, a declarat că va discuta la Comisia Europeană despre renunţarea la tunelurile de pe autostrada Lugoj – Deva şi revenirea la proiectul iniţial. Câteva luni mai târziu, în august 2017, fostul ministru al Transporturilor a anunţat că a reziliat parțial contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva.  Prin această măsură, secţiunea E, cea cu faimoasele „tuneluri pentru urşi”, a fost scoasă din contract pentru a fi licitată separat.

Lotul 2 din autostrada Lugoj – Deva este construit de către italienii de la Salini Impregilo si Secol. Din cei 28 de kilometri ai lotului, secţiunea cu tuneluri ce va fi licitată reprezintă 9 kilometri. Circa 15 kilometri au fost recepţionaţi în martie 2017, iar restul ar putea fi terminaţi anul acesta.

În 2018 au termene de finalizare şi loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj – Deva.

Lotul 3, în lungime de 21 de kilometri, este construit de către spaniolii de la Comsa, fiind realizat în proporţie de 82%. Neînţelegerile dintre constructor şi CNAIR pun însă în pericol finalizarea acestui lot în 2018.

Lotul 4, în lungime de 22 de kilometri, este construit de către firmele omului de afaceri Dorin Umbrărescu, Tehnostrade şi Spedition UMB, având un grad de execuţie de 76%.

sursa: economica.net

sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.