De ce nu o să țin niciodată cu Steaua și Dinamo?

394

Poate să zică gura lumii orice despre mine. Că-s antiromân, că-s antipesedist și tot ce mișcă de la Ion Iliescu încoace, că-s băsist, că-s taliban, că-s macoveist, că-s fundamentalist, că-s fanatic… Dar nu poate să spună că sunt una dintre maimuţele urlătoare ale lui Ion Iliescu şi ale structurilor securisto-comuniste pe care împreună cu urmaşii urmaşilor PSD le-a implementat de-a lungul şi de-a latul României (cel puţin) ultimului sfert de secol.

Şi ca să vorbesc mai pe înţelesul tuturor, o să fac o paralelă între ce se întâmplă în fotbalul românesc şi societatea românească postdecembristă. Şi o să înţelegi și tu, dragă cititorule, de ce trebuie să fii atent la rădăcinile copacului care ţi-a crescut în grădină şi a cărei umbră este mai nocivă, mai toxică și mai malefică pentru sănătatea ta decât dacă ai sta sub un nuc.

Aşadar, pentru cine vrea să priceapă tot acest amestec de prosteală postdecembristă a românilor, poate urmări cam cum a… evoluat fotbalul românesc şi, mai ales, ”clasicele” cluburi comuniste Steaua şi Dinamo.

Pentru cine nu ştie sau pentru cine a uitat, Dinamo şi Steaua sunt cluburi înfiinţate imediat după finalul celui de-al doilea război mondial, la comanda venită de la Moscova. N-ar fi fost nimic rău, până la urmă, dacă n-ar fi fost distruse, ca şi în celelalte domenii, toate valorile şi organizaţiile existente şi tradiţionale ale sportului românesc. S-a împuşcat, s-a ras, s-a redus totul la zero, s-a îngropat în puşcării şi în gropi comune, s-a construit… omul nou. Urmaşii omului nou construit de bolşevici/sovietici/comunişti îi vedeţi astăzi cum au devenit mari oameni de afaceri ai democraţiei originale şi politicieni cu renume în spaţiul mioritico-carpato-danubiano-pontic… Şi tot de urmaşii omului nou dai pe toate uliţele patriei noastre, printre talibanii conspiraţiei mondiale şi suferinzilor de sindromul caprei vecinului. Şi printre moştenitorii societăţii socialiste multilateral dezvoltate…

Steaua ajunsese la finele epocii comuniste, sub oblăduirea lui Valentin Ceauşescu, fiul mai intelectual al dictatorului, la o serie de 106 meciuri fără înfrângere, între 1986 şi 1989, avându-l antrenor întâi pe Emeric Ienei, apoi pe Anghel Iordănescu, fostul senator PSD și fostul selecţioner al echipei naţionale…

Despre Dinamo, ca exemplu, câştiga titlul de campioană în 1973 după o mare făcătură pusă la cale de organele centrale, de partid şi de stat, de la Bucureşti, pe vremea când lui Cornel Dinu și Mircea Lucescu nu le stăteau nimeni în cale. Era ultima etapă şi Dinamo a învins pe FC Argeş, acasă, cu 7-0, în vreme ce Craiova a pierdut la Arad la limită, cu 1-0… Aşa a ajuns Dinamo campioană, la golaveraj, la un singur gol diferenţă… Paradoxal, un an mai târziu, în 1974, acelaşi scenariu (!!!), doar că în loc de UTA era Petrolul Ploieşti. Dinamo a înscris tot 7 goluri, tot la FC Argeş în poartă, tot un gol diferenţă la golaveraj, numai că la Ploieşti, cu tot sprijinul arbitrilor, Craiova a reuşit să obţină un 0-0 care i-a adus primul titlu de campioană. A fost chiar şi o mică manifestare în Bucureşti, cu oltenii strigând: Şapte goluri de pomană / Tot Craiova-i campioană…

Eternul derby al comuniştilor, clasicul fotbalului de culise româneşti, a culminat, pe vremea lui Ceauşescu, cu finala Cupei României din 1988, parcă anunțând ruptura dintre organele de partid și de stat, când trofeul i-a fost atribuit lui Dinamo, dar mai târziu FRF a rejudecat meciul cu 2-1 pentru Steaua.  După 1989, Steaua i-a returnat trofeul lui Dinamo, care a refuzat, însă, să îl mai primească. Ideea era că în perioada comunistă nimeni nu a mişcat şi nu era sprijinit ca sportiv dacă nu era la Dinamo sau la Steaua. Cu orice preţ…

Şi lucrurile nu s-au schimbat foarte mult după 1989, fiind singurele cluburi sprijinite financiar pentru multă vreme, într-un fel sau altul, prin ministerele de care au aparţinut, adică cu bani de la bugetul statului. Tot după 1989, dacă priviţi mai atent, singurele cluburi care au rezistat fără probleme în prima ligă a fotbalului românesc au fost Dinamo şi Steaua. Iar jucătorii de valoare, în cea mai mare parte a lor, au fost direcţionaţi spre Steaua şi Dinamo. Odată cu ei, au fost direcţionaţi şi banii, la vedere sau subversiv. Celelalte cluburi care au mai încercat să mişte într-un fel au fost reduse la tăcere, desfiinţate, penalizate, corupt-izate… Timişoara şi Craiova, cum era şi de aşteptat, au avut de suferit, dar şi cluburi care au avut curaj să se remarce în peisaj, de la Naţional, Sportul Studenţesc, Unirea Urziceni, CFR Cluj, Oţelul Galaţi. A urmat, evident, ASA Târgu Mureş…

Omul nou de la Steaua şi Dinamo, este adevărat, a dat nume de referinţă sportului românesc. Dar tot omul nou de la Steaua şi Dinamo a distrus mii de destine de sportivi şi de oameni implicaţi de-a lungul perioadei comuniste, au creat o piramidă falsă şi bulversantă a valorilor umane şi au înghiţit milioane de lei de la bugetul statului, o mare parte dintre bani pierduţi în jungla intereselor particulare. Ceea ce se observă în fiecare fibră a societăţii româneşti postdecembriste…

LĂSAȚI UN MESAJ