De ce moare România?

173

Se dedică domnului Adrian Severin,
puşcăriaş într-o ţară în care justiţia e o caricatură

De foarte mulţi ani, de 27 de ani, de la lovitura de stat anticomunistă numită „Revoluţie”, dar de fapt de vreo 80 de ani, cât o viaţă lungă de om, din 1944, de la începutul ocupaţiei ruseşti (numită eufemistic „sovietică”), cu trupe de ocupaţie pe teritoriu până în 1958, dar cu servicii secrete până azi, România e condusă de impostori, de pseudo, de înlocuitori, de „nechezoli”. O ştiu şi copiii – „regele e gol”.

Preşedinţi, secretari generali, prim-miniştri, miniştri, adjuncţi, deputaţi şi senatori – „Caligula imperator şi-a făcut calul senator” –, consilieri de stat, directori de ziare şi de reviste, academicieni făcuţi pentru pensie, scriitori şi artişti „mari” fără legătură cu domeniile lor, militari şi securişti recrutaţi pentru defectele şi viciile lor, mulţi adunaţi din sate prăpădite şi din cele mahalale, contraselecţie conform normelor NKVD, profesori universitari făcuţi pe puncte de Partid, care mai de care mai impostori, mai falşi, mai zero baraţi, ocupând locuri care nu li se cuvin, dar cu toţii mari specialişti în secuvenism (li se cuvine…). Cu o asemenea armată de lăcuste, lipitori, râme, paraziţi în fruntea ţării, cum putea să arate România după 80 de ani de invazie, de devastare?

Culmea, ţara noastră arată mai bine decât ai putea să te aştepţi după faptele acestor nevertebrate pentru că alte multe mii de anonimi, ne-carierişti şi ne-escroci, fără funcţii şi fără grade de tinichea, fără doctorate false, fără pensii speciale, stoarse din puţinul populaţiei, s-au sacrificat şi continuă să se sacrifice. Fără să se aştepte la recunoaştere publică, la recompense, la pensii speciale, la nimic. Ba dimpotrivă, primesc ce e mai rău, inclusiv puşcăria, ca fostul jurist, ministru şi scriitor Adrian Severin. Să facem liste de la Gheorghe Gheorghiu-Dej până la Klaus Iohannis, trecând prin Nicolae şi Elena Ceauşescu? De la Justinian Marina, patriarh, la Mugur Isărescu, eternul şi fascinantul guvernator al Băncii Naţionale? De la A. Toma la Mircea Cărtărescu? De la Mihail Roller la Lucian Boia? Are vreun rost? Ar trebui să umplem o carte de o mie de pagini cu nume ale crimei, ale hoţiei, ale incompetenţei, ale minciunii, ale imposturii monstruoase.

Mai bine să facem o listă cu doar trei-patru probleme care trimit azi, poate pentru totdeauna, România la cimitirul istoriei. (Cioran, ca mulţi alţii, glosa şi el pe marginea dispariţiei popoarelor din istorie.)

  1. Clasa conducătoare de azi e la fel de mizerabilă şi nereprezentativă ca şi clasa conducătoare din anii ’50. Inutil să cităm încă o dată numele binecunoscute. Sunt aproape toţi nişte făcături, „creaţii” ale Securităţii de ieri şi de azi, care e cam aceeaşi, trecută de la ocupaţie rusească la ocupaţia occidentalilor, cu copii, cu nepoţi, cu căţei şi cu purcei.
  2. Băncile, ca şi justiţia, sunt instrumente ale ocupaţiei străine. Toată populaţia băştinaşă le percepe ca pe nişte ordinare tarabe de camătă.
  3. Justiţia este subiectul cotidian – dimineaţa, la prânz şi seara – de contestare şi dispreţ al presei, al partidelor şi chiar al justiţiabililor. Cu binoame, cu trinoame, cu celebra fostă procuroare comunistă şi mai mult decât atât Monica Macovei, cu Augustin Lazăr, cu Laura Codruţa Kövesi, cu Livia Stanciu, cu Florian Coldea şi, mai ales, cu Traian Băsescu.
  4. Poporul român tânăr, muncitor, activ, deştept e în emigraţie. Între 4 şi 5 milioane de emigranţi români în noua şi minunata eră democratică…

Adrian Severin, care stă azi în puşcărie fără judecată dreaptă, fără probe administrate şi fără expertize admise, doar pentru că a fost naiv şi fraier în faţa unor provocatori străini versaţi, poate îşi merită soarta. Nu din motivele pretinse pentru care a fost închis, ci pentru ceea ce nu a făcut atunci când a fost în mai multe guverne. Şi ca el mulţi alţii. Nu neapărat pentru ceea ce se afirmă că au făcut (probele în procesele lui Adrian Năstase şi Dan Voiculescu, de exemplu, sunt mai mult decât ridicole şi penibile), ci pentru că nu şi-au apărat competent ţara atunci când au fost la manete. Poate pentru că nu aveau ce căuta ei la asemenea manete…

Se mai poate face ceva ? Soluţii, planuri, proiecte ? Ţara e din nou sub ocupaţie, colaboraţioniştii sunt câtă frunză şi iarbă, ei se simt bine, sunt nu doar mulţumiţi, ci şi insolenţi, şi îşi gândesc viitorul copiilor lor pe alte meridiane, ca de atâtea ori în istorie. Azi, din afara „borcanului”, soluţii colective nu se mai întrevăd. Dar, ca întotdeauna, soluţiile individuale nu sunt excluse. Deocamdată nu şi pentru Adrian Severin, care descrie din ce în ce mai limpede profilul României de azi.

1 COMENTARIU

  1. Legat de „puctul 1”: clasa conducatoare din anii ’50 era impusa; clasa conducatoare de astazi este aleasa (nu in sensul ca e grozava). Aparent este o mare diferenta. In realitate, diferenta nu este deloc mare, pentru ca, desi are dreptul sa aleaga, un orb „alege” (eventual sub „indrumare”) din ceea ce i se pune in preajma, iar rezultatul este acelasi: „iese cine trebuie”, chiar daca alege cine vrea. Daca ii pui in fata doua mere stricate, nu are cum sa aleaga un mar sanatos – va alege unul dintre cele doua mere stricate.

LĂSAȚI UN MESAJ