De ce atâta ură împotriva ceasurilor? Ce au edilii cu punctualitatea?

162

Aproape fiecare din minunatele clădiri ce au înfrumuseţat centrul oraşului avea câte un element de identificare. Obicei perpetuat din perioada medievală şi continuat până după epoca modernă. În acele timpuri, casele nu erau numeroatate şi nu aveau o adresă exactă pe o stradă cu nume bine definit.

În Europa centrală şi de nord, casele înstărite şi hanurile erau recunoscute prin diferite elemente uşor de ţinut minte şi de identificat. Nici ştiutorii de carte nu erau prea mulţi, deci tradiţia îşi avea un rost. Aşa că era foarte simplu să spui: ,,la casa cu fântâna verde”, ,,la casa cu lei”, ,,la casa cu atlanţi” ori ,,casa cu maimuţe”. E binecunoscut până azi hanul ,,La Trompetistul”.

Odată cu industrializarea, au apărut şi ceasurile publice ce le completau pe cele aflate în turnuri de biserici. Era şi o nevoie practică de precizie şi element vizual de recunoaştere.

Asta într-o vreme pe care unii o consideră revolută. Azi, când omul cât de simplu se uită la telefon şi nu la ceasul de la mână sau din buzunar, s-ar putea spune că nu mai avem nevoie de ceasuri publice. Nimic mai fals. Ornicele din turnuri au dispărut, au fost aruncate la gunoi sau pur şi simplu furate.

Astăzi vorbim doar despre un exemplu, dar vom reveni cu acest subiect interesant. Clădirea cunoscută ca ,,Primăria Veche” are încă pe frontonul de deasupra intrării principale un ceas ce a funcţionat cam o sută de ani. De mai bine de douăzeci de ani nu mai merge. Poate că nici nu mai are mecanismul necesar. Se mai vede doar un geam gol ca o orbită hâdă. Sau poate se ţine locul pentru o siglă de partid?

Mai multi şefi perindaţi de-a lungul vremurilor în fruntea obştii, în primă instanţă au recunoscut cu nonşalanţă că nu ştiu nimic. Ba chiar că nici măcar nu au văzut ceasul de pe clădire. De parcă ar fi fost mic cât o ceapă. După ce au fost obligaţi să ridice ochii la mai mult de un stat de om au început promisiunile.

,,Se reface cât de curând. Cum vom avea bani sau meşter ori piese. Nu avem planurile originale. Precis îl reparăm. Va fi mai frumos decât cel vechi” Aşa a sunat puzderia de promisiuni. Şi vorbe au rămas. Puţin a lipsit ca un trepăduş să promită ca se repară când va avea el chef. Îndeobşte nu avea chef de nimic. Care mai de care jura că va rezolva problema. Nu s-a rezolvat nimic. Parcă toţi vremelnicii slujbaşi în fruntea treburilor urăsc ora exactă şi punctualitatea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ