Dar dacă școala mai mult tâmpește decât instruiește?

333

Nu vă speriați, e doar o întrebare și nu neapărat o concluzie. Desigur, o întrebare otrăvită, dar asta ar trebui, cred eu, să facă și oamenii politici responabili, și jurnaliștii: dacă nu pot să spună verde în față ce e neplăcut, măcar să întrebe asemenea lucruri neplăcute. Fiindcă, dați-mi voie să observ, politicenii își lingușesc electoratul cu tot soiul de populisme grețoase, iar presa îi cântă în strună imbecilului și manelizarului public oferindu-i în exces, sub pretextul audienței, lăturile aferente.

Așadar, iată câteva motive pentru care mă tem că am dreptate să mă întreb dacă nu cumva școala tâmpește. Dar, înainte de a le enumera pe cele mai evidente, aș spune că, atunci când spun „școala”, mă refer mai ales la ciclurile primar, gimnazial și liceal, după cum nu mă gândesc doar la școala românească, ci la o criză generală a educației.

Așadar, primul motiv, dar nu neapărat cel mai grav, pentru care școala respinge, sperie și alienează este ghiozdanul. Deja în clasa a treia, ghiozdanul devine mai greu și mai absurd decât o oaie bătrână scoasă din baltă. Am mai scris despre asta însă insist: transformarea unui ghiocel de elev într-un Crist ce urcă Golgota cu ghiozdanul în spate, în fiece zi, mi se pare criminală, cinică, iresponsabilă și absurdă.

Al doilea motiv s-ar chema fantoma nevrotică a ghiozdanului. Mai simplu spus, numărul mare de materii, dar, mai ales, excesul de teme. Orice părinte știe că școala încalcă grosolan un drept pe care numai maturii îl au: cele 8 ore de muncă. După 4-5 ore la școală, elevul, după clasa a V-a, mai are puse în cârcă încă 4-5 ore de studiu individual. Sau de referate, o îndeletnicire la care toată familia participă, cam cum participau sătenii la clacă. Prilej cu care copiii învață că poți lua de oriunde și oricât prin celebra metodă copy-paste care a dat prim-miniștri, miniștri, șefi de Poliție… Și, ca și când nu ar fi de ajuns tsunamiul de lucruri inutile ce se revarsă asupra bietului elev, părinți frustrați își dau copiii la ore de pian, de balet sau la cine știe ce năzbâtie, în așa fel încât să fie sigur că, după 12 clase, omulețul nu scapă normal.

Al treilea și cel mai grav motiv este inadecvarea totală a școlii la vremurile de acum. Manualele de limba română au texte de Ion Creangă în clasele primare, cu realități și cuvinte necunoscute, pe care nici măcar adulții nu știu ce înseamnă, ce sunt. Și, după ce li se pune pupăza pe umăr, ei vin acasă și se uită la desenele lor animate sau joacă jocurile lor de strategie despre care noi, adulții, nu știm nimic.

Fiindcă, poate nu ați aflat încă, noi, părinții lor, de fapt toți cei trecuți de 35-40 de ani, trăim în Evul Mediu, exact la fel ca școala, în vreme ce ei, copiii, prin televizor, smartphone, computer, trăiesc în altă realitate. Una virtuală, cu regulile și metabolismul ei, complet diferită nu doar de ceea ce noi știm, ci, mai ales, de ceea ce noi nici măcar nu ne putem imagina. Cu ea, cu această realitate virtuală, e limpede că școala nu poate concura. Dar, ca primi pași, măcar să se împrietenescă cu ea și să nu o ignore.

LĂSAȚI UN MESAJ