Dacian Cioloş spune „pas” Senatului. Premierul a refuzat invitaţia la discuţii

143

Premierul Dacian Cioloş a refuzat invitaţia conducerii Senatului de a avea o întâlnire pentru a discuta despre participarea sa la Consiliul European din 7 martie, precizând în scrisoarea trimisă Senatului că reuniunea CE a fost informală şi nu avea nevoie de mandat de la Parlament.

„Domnia sa ne-a trimis un răspuns prin care, practic, ne comunică faptul că nu consideră necesară prezenţa domniei sale la o astfel de discuţie, având în vedere că Consiliul European la care a participat în 7 martie a fost unul informal la care nu s-au luat decizii şi, mai mult, consider că reuniunea din 7 martie nu mai are nevoie de o discuţie pentru că este un eveniment caduc”, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

El a mai spus că în şedinţă au fost exprimate opinii diverse, însă discuţia va fi reluată în discuţie săptămâna viitoare.

„Din punctul meu de vedere, însă, ca preşedinte al Senatului, trebuie să vă spun un lucru: Constituţia este extrem de clară în această privinţă. Un membru al Guvernului, inclusiv premierul, în momentul în care este invitat în Parlament, are obligaţia de a da curs acestei solicitări. Deci Constituţia e foarte clară şi nu lasă loc la interpretări în această privinţă – dacă primul ministru crede că e oportun sau nu… Eu am avut o discuţie şi telefonică cu domnia sa, în care i-am reiterat spiritul intenţiei noastre, aceea de a clarifica mai degrabă pentru viitor, nu încercăm să stabilim vinovăţii. Legea în vigoare spune foarte clar că ori de cât ori premierul participă la un Consiliu European, nu se face distincţia dacă e informal sau neinformal, el trebuie să aibă un mandat din partea Parlamentului“, a mai susţinut Tăriceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.