DacFest, sărbătoarea dedicată istoriei antice, a adunat mii de oameni la Măgura Uroiului. FOTO-VIDEO

77
DacFest, cunoscută și sub denumirea de “Cuşma Dacilor”, a fost organizată pentru a patra oară la Măgura Uroiului. 
Sărbătoarea dedicată istoriei antice s-a ţinut la poalele Măgurii Uroiului, într-un loc preistoric, unde au fost descoperite morminte şi vetre de foc ale unor aşezări preistorice. Tot aici a fost şi locul de pătrundere în istorie, dar şi punctul de întâlnire dintre daci şi romani.
Costume de epocă, dacice şi romane, scuturi, săbii, plase, arcuri, săgeţi, lansatoare de săgeţi, mâncăruri tradiţionale dacice, dar şi un mic, o bere sau delicioșii virșli, nu au lipsit. Și dacă totul s-a desfășurat pe malul Mureşului, din ,,meniu” nu au lipsit nici hamsiile.
„A opta ediţie de DacFest, a patra ediţie la Măgura Uroiului. Suntem 5 trupe, dintre care una şi din Bulgaria, cu aproape 200 de membri, ceea ce face din DacFest, unul din cele mai mari festivaluri din România. Avem activităţile obişnuite, cu ateliere civile, unele demonstrative, altele interactive, pentru copii, ateliere de ţesut, de ceramică, jocuri romane, gladiatori, demonstraţii de lupte şi, binenţeles, marile bătălii dintre daci şi romani. Seara se termină cu câte un concert de rock, cu trupe cunoscute şi capete de afiş. Sperăm să avem astfel de activităţi şi în Banat, fiindcă până acum acolo nu am avut astfel de manifestări antice şi sper să ajungem într-o zi chiar în Timişoara, mai ales acum de când e Capitală Culturală Europeană, sperăm să fim chemaţi şi noi la un Festival Istoric, fiindcă Timişoara are o istorie foarte bogată din perioada antică, acolo au fost şi daci, şi sarmaţi şi romani şi chiar ar merita să existe un astfel de festival.”, a spus Andrei Pogăciaş, vicepreşedinte Tera Dacica Eterna Cluj-Napoca.
https://www.youtube.com/watch?v=mSgtXpj-8Ho

LĂSAȚI UN MESAJ