6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Dacă viața îți este o trompetă vino la Timișoara și câștigi 1.000 de euro

A treia ediția a Festivalului Ceau, Cinema! s-a încheiat cu o proiecție a filmului „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, precedată de un concert al trupei timișorene Blazzaj.

Juriul, format din actorii Alina Ilea și Alexandru Papadopol și regizorul Răzvan Georgescu, a decis că trofeul Ceau, Cinema! pentru cel mai bun film din competiție, în valoare de 1.000 de euro, merge la lungmetrajul croat „Viața e o trompetă”, de Antonio Nuic. Trofeul a fost anunțat la gala de premiere care a avut loc sâmbătă seară, la Cinema Timiș din Timișoara, înaintea proiecției filmului „Victoria”, de Sebastian Schipper.

„Un film cu un ansamblu de actori care joacă cu naturalețe și autenticitate, cu un montaj inteligent care servește foarte bine scenariul, o regie cu mână sigură și atentă la detalii, un umor care izvorăște din situații vitale. Un film care ne aduce aminte că un sunet de trompetă reînnoadă țesătura fragilă a relațiilor dintr-o familie” – a fost motivația celor trei membri ai juriului pentru premiul acordat filmului „Viața e o trompetă”.

Juriul a oferit și o mențiune specială filmului polonez „Soră-mea”, de Kinga Debska. „Soră-mea” a fost și câștigătorul Premiului Publicului, în valoare de 500 de euro și oferit cu sprijinul Kathrein România. Câștigătorul Premiului Publicului a fost anunțat de regizorul portughez João Rosas, unul din invitații speciali ai festivalului.

„Ceau, Cinema! ar trebui să devină un brand al Timișoarei”, a afirmat actrița Alina Ilea în cadrul ceremoniei de premiere.

Echipa Ceau, Cinema! a decis împreună cu Vitas România ca Premiul pentru film independent sau de debut, în valoare de 500 de euro și pentru care au fost eligibile filmele din toate secțiunile festivalului, să ajungă la două filme.

Este vorba despre scurtmetrajul de debut „Libelula”, realizat de tinerii cineaști Mimi Sălăjan și Adelina Bulibașa și inclus în programul Filme bănățene.

Cel de-al doilea câștigător a fost comedia independentă „Două lozuri”, de Paul Negoescu. „Două lozuri” a fost filmul care a deschis a treia ediție a Ceau, Cinema!, într-o proiecție cu casa plină la Cinema Timiș (peste 600 de spectatori), în prezența regizorului Paul Negoescu, a actorului Alexandru Papadopol și a directorului de imagine Ana Drăghici.

De succes la public s-au bucurat alte două proiecții în prezența actorului Alexandru Papadopol: „Marfa și banii”, de Cristi Puiu, proiectat în aer liber, în Curtea cu Castan din Timișoara, la 15 ani de la lansare, și „Occident”, de Cristian Mungiu, proiectat în cinematograful modernizat din Gottlob.

Gustate de spectatori au fost și filmele din cele două mini-retrospective dedicate regizorilor polonezi Krzysztof Kieslowski şi Wojciech Smarzowski, posibile cu sprijinul Institutului Polonez din București, dar și cele trei documentare românești noi, prezentate în ultima zi de festival, la Timișoara: „România: patru patrii”, de Alexandru Solomon, „Doar o răsuflare”, de Monica Lăzurean-Gorgan și „Cinema, Mon Amour”, de Alexandru Belc.

A treia ediție Ceau, Cinema! a avut loc în perioada 14 – 17 iulie, la Timișoara și Gottlob (prima localitate rurală din România cu un cinematograf recondiționat). Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală. Se estimează că peste 2.000 de spectatori au participat la proiecțiile din cele patru zile de festival la Timișoara și Gottlob.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :