Dacă nu vaporașe, măcar rățuște! Bega Bulevard a ajuns la a X-a ediție!

386

Festivalul „Bega Bulevard” a ajuns în acest an la cea de-a X-ea ediţie, şi ca de fiecare dată, „Bulevardul de apă” pe care vor înota răţuştele are loc între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian), în perioada 2-3 septembrie 2017.

Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor două zile, activităţi culturale şi de divertisment.

Agenda festivalului va cuprinde o serie de concerte, spectacole şi demonstraţii pe apă.

Timişorenii vor putea participa şi la concursul tradiţional de răţuşte de plastic, care va avea loc în data de 3 septembrie, de la ora 17.00, organizat de Rotaract Club Timişoara în parteneriat cu Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara. Anul acesta, fondurile strânse din vânzarea biletelor se vor îndrepta către Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, pentru amenajarea şi dotarea saloanelor din Clinica de Neonatologie.

Program:

2 septembrie 2017

10:00 Lecţii de muzică, recitaluri & jocuri muzicale – Melopolis Art School – zona amfiteatru

11.00 Mini Disco pentru copii 4-10 ani, demonstraţii şi cursuri de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

12.00 Curs de vals vienez pentru adulţi – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga

17.30 Orchestra Timişoara Big Band

18.00 Deschiderea festivalului Bega Bulevard, alocuţiuni oficialităţi

18.30 Defilare ambarcaţiuni pe Canalul Bega

19.00 Orchestra de Tineret a Municipiului Timişoara

20.00 Zoli Toth Project

21.00 Zdob şi Zdub

10.00-20.00 Informare interactivă, expoziții, ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, organizate de: Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Tourmaline Boutique, Club Sportiv Nautic Banat, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, ISU Banat, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Violette Boutique des Fleurs, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Creativity Studio, Asociaţia Culturală Melopolis, Trendsetter, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara, Asociaţia META Spaţiu, Atos România, Rotaract Club Timişoara, Clubul Rotary Timişoara, Clubul Interact Timişoara, Atelier de pictură pe ceramică, Hazliţii.

3 septembrie 2017

10.00 Mini Disco pentru copii 4-10 ani, demonstraţii şi cursuri de dans – Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

11.00 Demonstraţii de dans cu show-uri tematice, Clubul de dans sportiv Magnum Team – zona amfiteatru

12.00 Spectacol „Noua poveste a Scufiţei Roşii” – Teatrul pentru copii şi tineret Merlin – zona amfiteatru

13.00 Vinilorama cu Bogdan Puriş şi Zoltan Varga

15.00 Simularea unor acţiuni de salvare în situaţii de urgenţă – Formaţiunea SALVO

17.00 Cursa răţuştelor – Clubul Rotaract Timişoara, Clubul Rotary Timişoara şi Clubul Interact Timişoara

18.30 Clar Band

19.30 Leo Iorga&Pacifica

20.30 Cargo

10.00-20.00 Informare interactivă, expoziții, ateliere de creaţie, activităţi pentru copii, organizate de: Asociaţia Culturală Noua Acropolă, Şcoala Babel, Atelierul Rozz, Ozz Vintage House, Asociaţia Bee Active, Infocentrul Turistic Timișoara, Tourmaline Boutique, Club Sportiv Nautic Banat, Asociaţia “Ceva de spus”, Smartfit Studio, Teatrul pentru copii şi tineret Merlin, Agenţia Naţională Antidrog, ISU Banat, Viv Art, Centrul Cultural German Timişoara, Violette Boutique des Fleurs, Formaţiunea de intervenţie Salvo, Clubul de dans sportiv Magnum Team, Creativity Studio, Asociaţia Culturală Melopolis, Trendsetter, Şcoala de Circ, Asociaţia Club Sportiv „Floreta” Timişoara, Asociaţia META Spaţiu, Atos România, Rotaract Club Timişoara, Clubul Rotary Timişoara, Clubul Interact Timişoara, Atelier de pictură pe ceramică, Hazliţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.