Cutremur puternic în Taiwan. Clădiri prăbuşite, numeroşi oameni prinşi sub dărâmături VIDEO

26

Noaptea de vineri spre sâmbătă a fost una cumplită pentru locuitorii din sudul Taiwanului: pământul s-a zguduit puternic, iar mai multe clădiri s-au prăbuşit, oamenii fiind prinşi sub mormanele de beton.

Cutremurul s-a produs la ora locală 3,57 (21,57 ora României) şi a avut 6,4 grade. Epicentrul a fost calculat la 27 de kilometri nord-est de oraşul taiwanez Pingtung, la 35 de kilometri sud-est de Yujing şi la 48 de kilometri est-nord-est de Tainan. Seismul s-a produs la o adâncime de numai 25 de kilometri.

În oraşul Tainan sunt distrugeri importante şi victime omeneşti. Un bloc de 17 etaje s-a dărâmat. Şi alte clădiri au fost grav avariate de mişcarea telurică.

O operaţiune de salvare este în curs de derulare la faţa locului. Sâmbătă dimineaţa nu se cunoştea exact numărul celor prinşi sub moloz, dar se bănuieşte că ar fi vorba despre cel puţin câteva sute de persoane.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ