Cursuri inedite pentru cei mici la Teatrul Merlin. Iată oferta!

399

Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” organizează cursuri de actorie pentru copii combinate cu  construcție păpuși (pentru 5-16 ani), cursuri de scriere creativă scenariu original și adaptare scenică după povești cunoscute (pentru 10-14 ani) și cursuri de desen și pictură (pentru 5-12 ani).

Cursurile de actorie vor fi împărțite pe două grupe de vârstă: de la 5 la 9 ani și de la 10 la 16 ani. Una dintre grupele de la 10 la 16 ani va fi organizată în limba germană, de aceea se impune citirea și exprimarea în mod cursiv în limba germană, iar al doilea curs se va desfășura în limba română.  Fiecare grupă va fi formată din 10 cursanți.

Castingul va avea loc în data de 30 martie, la ora 17:00, la sediul Teatrului „Merlin”, ocazie cu care participanții sunt rugați să pregătească o poezie, urmând ca în a doua etapă să dea o probă de lectură la prima vedere.

Tutorii celor trei cursuri de actorie vor fi actori ai Teatrului Merlin și invitatul special, actorul și regizorul Nelson Dimitriu, care se va ocupa și de varianta în limba germană a cursului.

Activitățile se vor desfășura în incinta sălii Bastion a Teatrului „Merlin” ( Bastionul Theresia), data exactă a începerii cursului precum și programul acestuia se va stabili ulterior cu cei admiși.

Finalitatea acestui proiect va fi în luna decembrie 2016, când se vor prezenta pe scenă spectacolele realizate sau, după caz, expoziții, iar perioada de organizare va fi în două module: aprilie- iulie, respectiv septembrie- decembrie, cu o frecvență săptămânală.

Pentru celelalte două cursuri, doritorii sunt rugați să se înscrie telefonic la secretariatul teatrului, la numărul 0256/493.049.

LĂSAȚI UN MESAJ