Cum se întoarce Guţă pe scena românească

46

Istoria este considerată de mulţi oameni instruiţi ca fiind o ştiinţă a ciclicităţilor. Ce s-a întâmplat acum mai bine de un veac sau doar cinci ori şapte decenii în urmă nu are în mod obligatoriu caracter de pildă pozitivă. Multe se repetă, multe figuri revin. Revine chiar şi Guţă. Nu este vorba de celebrul interpret de muzică de factură îndoielnică din zilele noastre. Ci de un altul, mare om de arme şi mare politician. Gheorghe Tătărăscu. Un emul de-al său de dată mai recentă îi calcă pe urme. Un alt mare politician din zilele noastre ce a ajuns de oprobriul propriului partid din care făcea parte până mai anţărţ, dar şi a noilor săi aliaţi de conjunctură.
În opinia foştilor colegi liberali, gestul destul de inabil politic şi ciudat din considerente morale, al lui Călin Popescu Tăriceanu, a pus capăt lamentabil şi definitiv carierei de om de stat a acestuia.
A mers „umil ca un cerşetor” şi a bătut la poarta Palatului Victoria, pe vremea guvernării social-democrate. Şi-a oferit sprijinul necondiţionat şi toate cunoştinţele la punerea pe roate a unui nou partid liberal de factură socialistă. A plecat şi mai umil, fără ca măcar să-l fi condus cineva până la poartă. Acum conduce un partid şi mai liberal, şi mai democrat decât colegii de altădată.
Noua construcţie politică se vrea un fel de partid de dreapta, dar mai colorat în roz sau chiar, de ce nu, roşu. Fostul şef de partid liberal, actual şef şi mai liberal, poate încerca să readucă în mintea conaţionalilor săi numele vechi sub care erau cunoscuţi liberalii la finalul secolului XIX. Chiar şi inegalabilul Caragiale aduce în mai multe rânduri vorba de „partidul roș” când face referire la liberalism şi adepţii săi. Aşa că, după un secol şi mai bine, cercul se închide din nou.
Au mai fost de-a lungul timpului şi alte tentative, catalogate de contemporani ca fiind cel puţin ciudate. În contradicţie cu maestrul Ion Cristoiu ce vede în C.P. Tăriceanu un nou şi tragi-comic Argetoianu contemporan, se pare că mai degrabă avem un nou Gheorghe Tătărăscu.

Să aducem în memoria tinerilor cine a fost acest personaj. Strălucit militar, politician mai mult decat calificat, diplomat de recunoaştere internaţională în perioada interbelică, a ajuns în câteva rânduri prim ministrul României. De altfel a mai ocupat în diverse ocazii diverse fotolii de ministru în mai multe guverne. A reuşit marea „performanţă” să rupă PNL tradiţional istoric în două. Unul s-a numit PNL-Dinu Brătianu, iar cel de-al doilea PNL-Tătărăscu. Acesta din urmă un fel de partid liberal mai comunist. Pentru aceasta trebuşoară, Petru Groza l-a cooptat ministru. Dar cum recunoştinţa comuniştilor nu era punctul lor forte, şi nici nu i-a ţinut mult, l-au aruncat direct în puşcăria de la Sighet. Iată cum o mare carieră s-a terminat lamentabil. În istorie a rămas doar cu porecla de GUȚĂ (Tătărăscu).
Încearcarea lui Tăriceanu să-şi adjudece supranumele de Guță se apropie de un final reuşit…

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ