Cum să râdem cu gura până la urechi de cultura timișoreană

350

Județul Timiș nu duce lipsă de personalități ce au dus în toate zările faima locurilor. Oameni de cultură, sportivi, muzicieni sau chiar politicieni serioși au făcut câte ceva față de meleagurile lor. Un gest de minimă recunoștiință pentru efortul lor nu ar strica. Edilii locali ar trebui să își aducă aminte de acești înaintași mai des. Uneori, dar foarte rar, se mai schimbă numele câte unei străzi. În loc de „Intrarea Condensatorului” primește de multe ori un nume de felul „Ionuț Ionel” făra să explice nimeni ce fapte de vitejie a făcut acel Ionel. Sau ce ce teorii ce au răsturnat fizica a imaginat mintea iscoditoare a acelui Ionuț.

Mai e și exemplul plin de ciudățenie când un nume anost este înlocuit cu unul la fel de plicticos și care nu are nimic în comun cu istoria locală.

Dar există și modelul invers. Avem știre de o mare personalitate ce a creat pe aceste locuri. A lăsat urmașilor o operă închegată ce va da de lucru mult timp cercetătorilor. A mai lăsat și o bibliotecă sau un laborator, să fie de folos celor ce vin. Dar nimeni nu se gândește să le pună în valoare. În cazul cel mai fericit acolo se depune praful, dacă nu cade pradă răufăcătorilor.

casa franyo (10)

Dacă cineva ar vrea să viziteze în Timișoara o casă memorială ar avea surpriza să constate că nu există nici una. Cel puțin nu consemnată de site-urile de specialitate. Chiar să nu fie nimeni demn de o asemena casă la noi în urbe?

O casă destul de arătoasă, ce nu vrea încă să cadă, în ciuda eforturilor celor ce ar vrea să o vadă dispărută, se află pe bulevardul Bogdăneștilor. Aici a trăit și a creat o personalitate locală de mare deschiere internațională. Scriitorul și traducătorul Franyo Zoltan a buchisit decenii în biblioteca sa vastă iarna, iar vara pe băncuța de sub salcia din curte, la propriile scrieri sau la a tălmăci versurile eminesciene. A fost unul din primii care au reușit să dea cititorilor de limbă maghiară o foarte bună și complexă variantă a scrierilor lui Eminescu. Dacă Lucian Balaga este cunoscut și în alte limbi este și datorită traducerilor timișoreanului de adopție. Dar asta nu este totul. Cărturarul și jurnalistul avea vaste cunoștiințe si preocupări legate de cultura chineză. A fost printre primii sinologi europeni ce a studiat fenomenul asiatic. A lăsat posterității scrieri memorialistice, articole științifice, volume de proză dar și de versuri. Unul din preferații săi a fost și Anatol France, ce este tălmăcit cu mult suflet. A făcut cunoscută literatura română în toată Europa, în special în mediile de limbă germană și maghiară.

franyo zoltanA luat parte activ în luptele din primul război mondial. Rănit pe frontul galițian, după refacerea din spitale, este din nou trimis în luptă, de data asta în Italia. Apoi, ca și alți intelectuali de stânga, cum ar fi colegul și prietenul său, marele filozof și estetician György Lukács, a făcut parte din aparatul guvernului provizoriu maghiar, de orientare sovietică.

Dar toate au trecut. La moartea bătrânului cărturar, în 1978, urmașii au emigrat. După cum erau vremurile, pentru urgentarea obținerii pașapoartelor a trebuit, de voie sau mai mult de nevoie, să „doneze” frumoasa vilă statului român. Au pus doar o condiție. Să se pastreze amintirea lui Franyo printr-o casă memorială sau măcar o cameră dedicată lui.

Timp de decenii casa a stat abandonată. Nimeni nu a făcut nimic serios pentru a împiedica degradare. Vasta bibliotecă de multe mii de exemplare, printre care foarte multe rarități, a dispărut treptat. Bibliofilii ar fi dat mult să aibe câteva volume din biblioteca ce s-a prăpădit treptat. Acolo a intrat cine a vrut. Ani de zile, la stadionul CFR din apropiere, se vindeau cornete de semințe de floarea soarelui făcute din pagini rupte din diverse enciclopedii și albume de artă. Întreprinzătorii cu semințe le apreciau în mod deosebit pentru calitatea mai ridicată decât a hârtiei de ziar.

Un mic semn de îndreptare a lucrurilor a fost momentul în care Uniunea Scriitorilor a început o mică punere în ordine a casei. S-a făcut o sumară igenizare și au fost montate gratii la geamuri. Cam târziu. Acestea au venit când nu prea mai era mare lucru în clădire.

Sub amenințarea veșnică a lipsei de bani, aici au apărut diverse firme ce închiriau spațiul. Deci nici după schimbarea de regim nu s-a reușit amenajarea unei adevărate case memoriale. Au venit și plecat de la firme de distribuit cafea până la comercianți de geamuri termopan.

În curtea din spate, ce nu este vizibilă nici vizitabilă, au fost montate plăci de marmură ce amintesc de scriitorii bănățeni dispăruți. În prezența vicepreședintelui Uniunii, Varujan Vosganian, a fost inugurat peretele cu amintiri. S-au promis multe. S-au făcut foarte puține. Vosganian însuși s-a mirat că o astfel de casă nu este folosită corespunzător.

casa franyo (3)

Frumos gest. Dar cine vede reperele de marmură neagră? Buruienile de un stat de om oricum acoperă tot. Gardul de la stradă stă să cadă. Este fisurat și doar o minune îl ține în picioare. Trecătorii, mai ales copiii din cartier, ocolesc casa de frica posibilelor lighioane ce ar putea ieși din tufele neîngrijite. Cât poate costa să se dea cu coasa de două ori pe vară prin curte?

În anii 90, după Revoluție, fiica traducătorului, venită în vizită în țară, a fost extrem de supărată de felul în care arăta donația ei. Chiar a și deschis un proces de retrocedare a casei dacă nimeni nu vrea s-o îngrijească. Dar fatalitatea a făcut ca dânsa să sufere un accident de circulație letal lăsând lucrurile încâlcite.

casa franyo (7)Între timp, atât Uniunea Scriitorilor cât și firmele chiriașe se fac că nu văd nimic. Ca o mirare, bustul scriitorului din fața casei încă nu a dispărut, ca multe altele din zona mai centrală. Ca să fim drepți, ceva tot s-a făcut în memoria scriitorului. Strada alăturată casei a primit numele de Franyo Zoltan.

Dacă orașul nostru ar fi avut o sută de case ce amintesc de personalități locale poate că nu mai conta una în plus sau în minus. Dar când nu ai nici UNA?! Așa a ratat Timișoara încă o ocazie de a avea o casă memorială ce poate ar fi atras vizitatori dornici de cultură și istorie. Pe când în alte țări se pune câte o placă frumos ornamentată chiar și sub câte un pom, ca să amintească că acolo s-a oprit la umbra cineva în drumul său și a băut o cana de apă.

La noi, în loc de un mic muzeu, se poate vedea la poartă o firmă ce vinde ceva produse obscure.

casa franyo (6)

 

LĂSAȚI UN MESAJ