Cum poţi câştiga până la 4300 de euro pe lună? Timişorenii sunt avantajaţi!

1740

Având în vedere faptul că Timişoara este un important centru universitar, timişorenii implicaţi în diverse proiecte de cercetare sunt avantajaţi.

Comisia Europeană a anunțat schimbarea regulilor de salarizare pentru cercetătorii din programul Orizont 2020, schimbare care va permite cercetătorilor români să fie plătiți cu până la 4.300 de euro pe lună (exclusiv taxele plătite de angajator), în loc de plata la nivel de salariu de bază în propria instituție de cercetare, ca până în prezent.

Cercetătorii care lucrează în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană vor primi un salariu cel puțin la fel de mare ca atunci când sunt implicați în proiecte naționale. În plus, ei vor fi eligibili pentru o retribuție suplimentară de până la 8.000 de euro, pe an, se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene la București.

Prin modificarea menționată, Comisia a ajustat conceptul de salarizare din Formularul-model de acord de finanțare nerambursabilă (grant) din programul Orizont 2020, pentru a-l pune în concordanță cu practicile naționale. Noua măsură se aplică retroactiv în toate proiectele în curs, finanțate prin Orizont 2020.

În esență, decizia permite plata la nivelul standard din proiectele de cercetare finanțate la nivel național, care, în mod paradoxal, prin introducerea regulii ,,salariului de bază’’ la nivel european, permiteau o remunerare mult mai interesantă decât proiectele europene.

Programul Orizont 2020 este un amplu program de Cercetare și Inovare derulat de Uniunea Europeană. Orizont 2020 este instrumentul financiar de implementare a Uniunii Inovării, iniţiativa Europa 2020 ce vizează asigurarea competitivităţii globale în Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.