Cum mai merg lucrările pe lotul 3 din Lugoj – Deva

626

Lucrările de ridicare a lotului 3 din autostrada Lugoj – Deva avansează, dar greu. Construirea nodului rutier de la Holdea a amânat deschiderea tronsonului, din august până la un termen nedefinit. Membri Pro Infrastructura au adunat ultimele date despre starea lotului.

„Lucrările avansează la semi-nodul Holdea, parte din lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, constructor Comsa. Tablierul metalic al podului noului segment de drum național care va supratraversa autostrada este instalat și se avansează și la terasamente.

Rămâne de văzut dacă ritmul în această zonă se va accelera sau, dimpotrivă, se va diminua pentru că, din informațiile pe care le avem la această oră, disputele contractuale dintre antreprenor și CNAIR nu sunt încheiate. Este nevoie de întocmirea unui act adițional pentru structurile adăugate față de proiectul inițial. Situația este complicată și în apropiere de nodul Ilia, acolo unde avem izvoare într-o zonă mlăștinoasă”, au transmis membri asociaţiei.

Lotul 3 este cuprins între Coşeviţa şi Ilia, are 22 de kilometri şi costă 520 de milioane de lei. Prețul va creşte însă pentru că proiectul a fost modificat şi adăugat nodul de la Holdea şi ecoductul pentru animale. CNAIR negociază încă viitoarele costuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.