Basarabia este un tărâm fascinant. Iar Chișinăul, o splendoare. Cu nimic mai prejos, aș spune chiar dimpotrivă, decât Timișoara, Iașiul, Clujul sau, cu atât mai mult, Bucureștiul. Doar cine n-a fost acolo nu poate spune asta.
Bulevarde largi, clădiri impunătoare, parcuri, universități, teatre, spectacole, muzee, malluri, magazine de firmă, restaurante superbe, hoteluri de lux.
Între șoselele și automobilele Republicii Moldova și ale României nu e nicio diferență. Oamenii sunt îmbrăcați la fel de bine pe ambele maluri ale Prutului. Bomboanele Bucuria, vinul de Purcari, șampania de Cricova și coniacul (divin, cum îi spun ei) de Călărași, niște delicii.
Iar femeile… fără cuvinte. Atâta frumusețe pe cap de locuitor n-am întâlnit pe nicăieri pe unde am umblat.
S-au împlinit, la 27 martie, 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Cu două zile înainte, duminică, 25 martie, Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău a fost plină.
Am umblat mult prin Europa, și chiar dincolo de ea. Am umblat toată România. Dar nu fusesem niciodată în Basarabia. (Voi spune Basarabia chiar și atunci când mă voi referi la Republica Moldova, deși ele nu coincid. Discuția e amplă, o las pe altădată). Deși am acolo doi buni amici, pe Octavian Țîcu, fost ministru al Tineretului și Sportului la ei, autorul celebrei cărți despre fotbalistul Simatoc (basarabean care a jucat la Ripensia, în naționala României și a fost primul român jucător la Barcelona), și pe Mihai Sandu, reputat jurnalist sportiv.
Dumnezeu a vrut să fiu prezent la Marea Adunare Centenară. Grație eforturilor Alianței pentru Centenar și ale tânărului basarabean Alex Olaru, student în Timișoara, un autocar a plecat din capitala Banatului românesc spre capitala Basarabiei românești în noaptea de vineri spre sâmbăta trecută.
Am putut vedea cum Prutul e, de fapt, un râu mai mic și decât Bega noastră. Am putut vedea relieful colinar, plin de viță-de-vie, și legendara rezervație Codrii.
Mă așteptam să găsesc o Moldovă și un Chișinău rusificate și antiunioniste. Dar ce percepție greșită avem noi, românii din dreapta Prutului! Moldova (Republica) și Chișinăul sunt, de fapt, eminamente românești și unioniste. Și asta după aproape 200 de ani de rusificare, de colonizări ale multor minorități, de deportări și masacre ale populației autohtone și majoritare românești!
În Chișinău aproape nu auzi decât română și nu vezi decât inscripții în română! Și vorbim de un oraș ce numără aproape 700.000 de locuitori, de două ori mai mult ca Timișoara!
Televiziunile din republică și (ce trist și ce înaltă e trădarea!) România ne prezintă însă o realitate complet deformată.
Duminică, vreo 70.000 de oameni au participat la Marea Adunare Centenară. Din Chișinău, din toată Basarabia, din România, din diaspora.
”U-ni-re!”.
Iar Dumnezeu a dat peste capitala Basarabiei, în acea zi, un soare blând de primăvară, atât de contrastant cu gerul și zăpezile de diferite coduri din zilele anterioare.
A doua zi, luni, când am plecat spre casă, era iarăși frig. Și ploaie.
Am trecut din nou Prutul. M-am uitat în urmă și mi-am dat seama că reunirea ne va aduce, nouă, românilor de dincoace, un capital imens de cultură și bun-simț.
Foto: Autorul acestor rânduri, duminică, la Marea Adunare Centenară din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Aici, încadrat de doi prieteni timișoreni, colonelul Mihai Diaconu și teologul Anton Jucan.