Cum a trimis la moarte sigură un general rus peste 11 000 de ostași români!

695

Oarba de Mureș, un mic sat ce aparține orașului Iernut, aflat la doar 28 de kilometri de Târgu Mureș.

Aici, Armata Română a suferit una dintre cele mai mari tragedii din întreaga ei istorie. Iar un soldat german, supraviețuitor al luptelor, compară Bătălia de la Oarba de Mureș cu masacrul de la Katyn (nr. – în pădurea de la Katyn a fost executată elita armatei poloneze; între 15.000 și 25.000 de ofițeri militari și polițiști polonezi, luați prizonieri, au fost împușcați de ruși).

Exceptând campania de pe frontul de Est (Cotul Donului – Stalingrad), Oarba de Mureș (1944) a însemnat cea mai mare tragedie a Armatei Române pe frontul de Vest.

Acum, în ajunul Centenarului Marii Uniri, este important să rememorăm marile sacrificii ale ostașilor noștri.

Bătălia de la Oarba de Mureș a fost unul din episoadele sângeroase pentru eliberarea Ardealului de Nord.

Cert este că masacrarea celor 11.000 de soldați români la Oarba de Mureș, raportat la o perioadă extrem de scurtă, de doar câteva zile, reprezintă o adevărată dramă pentru România chiar și după 73 de ani. Însă, așa cum vom vedea, catastrofa putea fi ușor evitată. În fond, sângele soldaților români căzuți la Oarba de Mureș se află pe mâinile comandanților sovietici.

Contextul Bătăliei de la Oarba de Mureș

La 23 august 1944, România rupea alianța cu Puterile Axei și trecea de partea Aliaților, decizie care a dus implicit la scurtarea celui de-al Doilea Război Mondial cu câteva luni. Din păcate Armistițiu cu URSS a fost semnat abia pe 12 septembrie, soviticii tergiversând semnarea până în momentul în care erau siguri de ocuparea țării. În tot acest timp soldații români erau încă considerați inamici de către Armata Roșie, asta cu toate că primiseră ordin să depună armele.

Imediat după ”întoarcerea armelor” a început războiul de eliberare a Transilvaniei de Nord de sub ocuparea brutală și criminală a trupelor maghiare horthyste și a celor naziste.

11.000 de soldați români, carne de tun pentru germani

Bătălia de la Oarba de Mureș a început în 16-17 septembrie 1944 și s-a încheiat în 6 octombrie 1944.

Tragedia românescă a avut loc în urma ordinului de a ataca frontal și fără sprijin de artilerie pozițiile germane aflate pe Dealul Sângerogiu. O decizie care a costat 11.000 de vieți.

Ordinul a venit de la generalul rus Serghei Trofimenco, cel care era și comandantul Armatei a 4-a română. Dealul Sângeorgiu era apărat de Divizia germană 8 Cavalerie SS. Cu toate că Armata Română deținea în mod covârșitor superioritatea numerică, nemții beneficiau de experiența militară, dar și de armament mult mai modern.

În urma atacului (22-25 septembrie 1944), ostașii români din Diviziile 9 și 11 Infanterie române din Corpul 6 de Armată au fost masacrați pe o linie de front de numai 400 de metri.

La decizia comandantului sovietic Serghei Trofimenco, românii au fost trimiși să treacă Mureșul fără aparat logistic și în lipsa unui pod. Practic, fiecare era pe cont propriu, trecea de unul singur apele repezi ale Mureșului. Ulterior, aceștia erau nevoiți să atace pozițiile germane aflate pe dealurile abrupte. Armata Română era la propriu, carne de tun pentru pozițiile germane.

Decizia comandantului rus a fost greu de înțeles, având în vedere că exista posibilitatea de încercurire a pozițiilor germane pe flancuri. Acesta și-a motivat ordinul prin neîncrederea pe care o avea în români.

La fel ca în multe cazuri și la Oarba de Mureș propunerile tactice ale ofițerilor români s-au lovit de refuzul de colaborare a părții sovietice. Un supraviețuitor al masacrului mărturisește într-un interviu aflat în Arhiva de istorie orală a Radio România, momentul în care, în lacrimi, generalul Ion Dumitru a fost obligat de comandantul sovietic să ordone atacul: „Uite, în noaptea asta trebuie să trimit la moarte atâţia băieţi. Şi fără efect…”

Oarba de Mureș, un Katyn al Armatei Române

Același supraviețuitor al masacrului își continuă mărturia terifiantă. El spune că după mulți ani s-a întâlnit întâmplător cu un soldat german care a luptat la Oarba de Mureș. Depănând amintiri, neamțul i-a transmis că nu a crezut niciodată că românii sunt ”atât de proști să atace” acele dealuri. Soldatul german continuă și îi spune ostașului român că ”nu v-am înţeles niciodată pentru că ne era milă cum vă omoram ostaşii. Nouă ni se făcuse milă”.

Abia când află că ordinul a venit din partea sovieticilor, soldatul neamț realizează că la Oarba de Mureș rușii au repetat masacrul de la Katyn, când a fost executată întreaga elită a armatei poloneze.

„În vara anului 1965 sau ´66 eram la mare, la Eforie. Şi acolo a venit un neamţ cu mâna rănită, se vedea că a fost rănit şi la picior. Şi eu l-am întrebat: „Unde ai fost rănit?” Zice: „La voi, la Oarba de Mureş.” Era locotenent. Ştia puţin româneşte. M-a intreabat: „Unde trăgeai tu? Unde aveai obiectivul?” Zic: „La Fabrica de Cărămidă.” Şi îmi spunea: „Scumpul meu inamic, eu chiar la Fabrica de Cărămidă aveam punctul de comandă, chiar acolo!” A fost o coincidenţă de unu la un milion ca să te întâlneşti cu fostul tău inamic.

Şi am discutat numai despre problema războiului şi de Oarba de Mureş. Şi mi-a spus: „N-am crezut că voi, românii, sunteţi aşa de proşti, aşa de înguşti ca să atacaţi aceste dealuri, să treceţi Mureşul, care acolo e repede, să atacaţi aceste dealuri când aveaţi posibilitatea să atacaţi prin flanc, fie mai jos, fie mai sus. Nu v-am înţeles niciodată pentru că ne era milă cum vă omoram ostaşii. Nouă ni se făcuse milă… Voi aveaţi circa trei divizii în sectorul ăla şi noi aveam două sau trei batalioane. Aşa de subţire era apărarea noastră, însă dotată cu armament de mare eficienţă. Ne era nouă milă cum aţi trimis voi ostaşii la moarte şi n-am înţeles niciodată …” Eu i-am spus de ordinul generalului sovietic. Şi locotenteul neamţ mi-a zis: „Acum am înţeles că ce-au făcut sovieticii la Katyn cu polonezii, au făcut cu ostaşii voştri [la Oarba de Mureş]. V-au omorât ostaşii voştri la Oarba de Mureş, că n-aveau cum să vă cureţe armata…”.

Cert este că Oarba de Mureș, micuțul sat mureșan, are pământul stropit cu sângele și jertfa soldaților români care au luptat pentru eliberarea Ardealului. În prag de Centenar, uitarea sacrificiul celor care ne-au conturat identitatea națională conduce la umbrirea jertfei adevăraților eroi.

Sursa: DC News

LĂSAȚI UN MESAJ