Cum a luptat Avram Imbroane pentru Banatul său și ce a lăsat el Timişoarei

673

Trecând mai grăbit sau mai agale pe bulevardul Revoluţiei 1989 nu se poate să nu observi clădirea impozantă și extrem de sobră de la numărul 17. Aspectul foarte serios este întărit de culorile terne de un gri neutru (adică un mod mai elegant de a spune că e de-a dreptul murdar) ce aduce aminte de perioada când toate clădirile oficiale ale statului parcă trebuiau să fie urâte și să nu atragă atenția în nici un fel. Este sediul de azi al Consiliului Judeţean Timiş și al Prefecturii Timiș. Pentru cei ce au amintiri din epoca de tristă amintire, e de pomenit și faptul că acolo era sediul județenei de partid în anii totalitari. Adică prim secretarul Partidului Comunist, unic și atoateștiutor, de aici pleca la munca de teren din județ. Pe atunci nu era de conceput să piardă vremea într-un birou. După o vorbă dragă politrucilor, dar atât de falsă în realitate, biroul lor era țara.

sfatul-popular-timisoara

Clădirea nu pare foarte veche față de altele din oraș. Nu a împlinit nici suta de ani. Nici nu a avut menirea de palat administrativ de la bun început. A fost gândită ca loc ce va oferi o bună educație fetelor dornice de instruire. Ar fi urmat să găzduiască „Şcoala de Menaj pentru Fete-Sofia Imbroane”.

Cine a fost această familie de patrioți bănățeni atât de dedicată bunăstării conlocuitorilor lor?

Avram Imbroane s-a născut la 9 decembrie 1880 în localitatea bănăţeană Coştei, una din cele mai vechi localităţi bănăţene româneşti, astăzi în Serbia, în apropiere de Vârşeţ. Părinţii săi, Mihai şi Romaniţa, erau ţărani cu o bună stare materială. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, sub îndrumarea părintelui Avram Corcea. Studiile secundare le-a făcut la Biserica Albă unde a avut şi primele probleme cu autorităţile, după ce a fost surprins că discuta pe tema cărţii lui Vincenţiu Babeş, un important fruntaș al mișcarii naționale românești din Banat. Cartea  sa – „Die Sprach und Nationalitatenfrage in Österreich” – ridica problema unei limbii unitare naționale pentru emanciparea unei etnii în imperiul multicultural de atunci.

Tânarul Imbroane a fost cercetat și persecutat pentru ideile sale de ridicare a etniei din care făcea parte. Astfel, a trebuit să renunţe la şcoală şi să se întoarcă acasă, în satul natal. Atunci părinţii l-au trimis să termine ultimii ani de școală la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov, cât mai departe de Banatul unde era cunoscut ca o oaie neagră. Aici a și trecut cu bine bacalaureatul în 1901. Tot aici, participând la întâlnirile societăţii literare a liceului, a fost remarcat de Valeriu Branişte, care i-a fost profesor.

2-avram-imbroaneDupă terminarea liceului a câştigat o bursă de studii a societăţii „Emanoil Gojdu” pentru a studia Dreptul la Facultatea din Budapesta. Va sta doar un an de zile, timp în care va fi secretarul societăţii de lectură a studenţilor români „Petru Maior”. Pentru că era animat de ideea naţională şi se făcuse remarcat din nou în mod negativ pentru autorităţile maghiare, care l-au declarat „element periculos”, a fost înrolat în regimentul 7 honvezi din Vârşeţ de unde, spre sfârşitul anului 190, a fost trimis la şcoala militară din Seghedin (Szeged).

După ce a terminat stagiul militar, s-a înscris la Facultatea de Litere din Bucureşti. Însă la stăruinţele mamei sale, a renunţat să mai plece la Bucureşti şi s-a hotărât să meargă la Facultatea de Teologie de la Cernăuţi, la care s-a înscris în toamna anului 1902. Aici, în Bucovina, şi-a petrecut opt ani de studii susținute, finalizate cu doctoratul în teologie în 1910. Între anii 1907-1908, a studiat  şi la Universitatea din Berlin.

imbroane-5Tot la Cernăuți o cunoaște pe viitoarea sa soție Sofia Topor, fiica profesorului moldovean Gheorghe Tarnovieţchi.

Cu toate că obține un post universitar în Bucovina, preferă să se întoarcă în Banat pentru a face „şcoală politică şi naţională” poporului român din Banat. La o lună după căsătorie a intrat ca funcţionar la Consistoriul de la Caransebeş. Institutul i-a oferit o bursă de studii în Germania şi astfel pleacă, împreună cu soţia, în toamna anului 1910, la München, pentru a termina studiile întreprinse cu câţiva ani în urmă la Berlin (sociologie şi economie). La München a studiat cu faimosul economist Lujo Brentano. Tot în această perioadă a călătorit pentru studii şi la Berlin, Posen şi Breslau.

În toamna anului 1911 s-a reîntors iarăși acasă în Banat, a fost hirotonisit diacon şi s-a stabilit definitiv la Lugoj.

Aici se implică în gazetărie, ca redactor la ziarul „Drapelul”, condus de fostul său profesor Valeriu Branişte şi a început să se apropie de activitatea socială şi culturală a comunității. Este la fel de activ și pe plan politic prin implicarea printre altele în alegerea unor deputaţi români precum Caius Brediceanu în Dieta de la Budapesta. Colaborează la manifestările filialei lugojene a „Astrei”, organizează zborul lui Aurel Vlaicu la Lugoj în 1912, susţine turneul Teatrului Naţional din Bucureşti prin Banat în 1913, este preşedinte al mai multor societăţi culturale lugojene.

În 1913 participă el însuşi la alegeri dar fără mari șanse din cauza trecutului tumultuos din tinerețe. Autoritățile austro-ungare nu pot uita tulburările naționale în care a fost implicat ca elev și ulterior ca student și îl declară din nou „agitator periculos”.

Odată cu izbucnirea războiului, în 1914, Avram Imbroane refuză să se implice de partea statului austro-ungar şi, împreună cu familia, se refugiază în România.

La Bucureşti, Imbroane se întâlneşte cu Octavian Goga şi ceilalţi refugiaţi ardeleni şi împreună duc o campanie unionistă. Publică în ziarele „Universul” şi „Adevărul”, dar mai ales la „Epoca”, unde Nicolae Filipescu acordase refugiaţilor ardeleni rubrica permanentă „Ardealul vorbeşte”. În colaborare cu preotul ardelean Vasile Lucaciu, publică broşura „Ziua Învierii”, unde expune viziunea sa asupra unei noi Românii de după război. Unionist convins, el aderă la Federaţia Unionistă, motiv pentru care tribunalul Cluj îl pune sub urmărire penală pentru „crimă de complot împotriva patriei”.

Om de acțiune fiind, după 1916 se înrolează voluntar în grupul „Cerna” al armatei române, sub conducerea generalului de origine bănăţeană, Ion Dragalina. Ia parte la luptele de la Orşova, de pe Valea Cernei şi de la Sibiu. Pentru faptele de vitejie primeşte ordinul „Ferdinand” şi este ridicat la rang de sublocotenent.

După retragerea în Moldova ia drumul Rusiei, ajungând până în Munții Urali, cu scopul de a face propagandă în rândurile voluntarilor ardeleni căzuţi captivi la ruşi.

Prizonieri români ardeleni şi bănăţeni erau foarte numeroși şi pe deasupra erau dornici de a se înrola în armata română. În Rusia a trecut printr-un moment dramatic, fiind arestat de către o patrulă ţaristă şi condamnat la moarte sub acuzaţia de propagandă bolşevică. Întors în țară cu un detasament de militari,  a continuat lupta sa unionistă.

Se reîntorce (a câta oară?) în Banat, luptând pentru cauza bănăţeană, pentru unirea integrală a provinciei.

Aurel Cosma, primul prefect român al judeţului Timiş-Torontal, îl numeşte pe Avram Imbroane ca reprezentant la Conferinţa de Pace de la Paris pentru a susţine cu documente şi argumente integritatea Banatului. Restabilit la Lugoj, publică din 1919 ziarul „Banatul”, iar după intrarea armatei române în Timişoara, la 3 august, se mută cu ziarul la Timişoara şi-l numeşte „Banatul Românesc” pentru a nu fi confundat cu ziarul cu acelaşi nume editat de Aurel Cosma. În ziarul „Banatul” din 18 iulie 1919 anticipează noua direcţie de urmat în urma unirii Banatului cu România.

Pe plan politic, după realizarea Unirii, devine șef pentru Banat în Partidul Poporului. La alegeri este ales vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Ulterior activează în Partidul Liberal şi este ales din nou vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În 1934 a pus, la Timişoara, bazele Institutului „Dr. A. Imbroane”, dedicat românilor de peste hotare şi care avea ca scop sprijinirea acestora pentru a studia în România. Decedează la 23 septembrie 1938, la Bucureşti, și este adus pentru vecie la Timişoara. Soția sa, Sofia Imbroane, îi continuă munca socială de sprijinirea a tineretului studios român. Ea a fost cea care și-a dorit realizarea impozantei școli de fete ce va ajunge apoi Prefectura județului.

cjt-prefectura

Clădirea a fost schițată pe planșetă și ulterior proiectată în primă variantă, în anul 1933, de arhitectul Mathias Hubert, ce a colaborat strâns cu Cornel Liuba și Edmond Stanzel. Clădirea a fost destinată prin proiect şi apoi executată pentru a funcţiona ca şcoală de menaj, în perioada anilor ’30, fiind finanţată de la bugetul de stat și din donații strânse de Fundația Imbroane. Din cauza crizei economice din anii 1929 -1933, care a avut influenţă asupra economiei României, dar şi asupra părţii de vest a ţării, nu a putut fi terminată. Era proiectată să aibe cinci etaje impozante. Pentru o școală de fete din afara capitalei ar fi fost ceva deosebit. A fost ridicată în roşu doar parțial și cu mai puține etaje, acoperită pentru a opri degradarea şi a stat nefinisată până în anul 1938, așteptând vremuri mai prielnice dezvoltării urbane.

După redresarea economică a țării se găsesc din nou fonduri de stat și lucrarea este incredințată arhitectului Victor Vlad şi echipei sale, iar de execuție se va îngriji constructorul Constantin Purcariu. Clădirea va fi mai scundă decât în viziunea inițială, rămânând la doar trei niveluri și o bucățică de etaj patru în partea centrală.

Stilul arhitectural este de un modern simplu cu elemente clasiciste. Expresia plastică a faţadei simetrice este determinată de coloanele angajate, bine vizibile de la distanță. Acestea aparţin ordinului grec corintic așa zis „colosal” pe toate trei etajele. Ornamentaţiile sunt destul de sobre, pe faţadă cele mai interesante sunt capitelurile coloanelor. Doar pe părţile laterale se observă casete repetitive cu basoreliefuri de inspiraţie populară: un ţăran şi o ţărancă în straie populare. Acestea se doresc a fi legătura între clasicism și stilul neoromânesc foarte la modă între cele două războaie. Alături de noua fațadă a teatrului Național închipuită de Duiliu Marcu ce reprezenta un mare arc de triumf ce domină piața Operei, Palatul Prefecturii este a doua clădire învinuită de unii esteți că ar fi de sorginte fascistă.

cjt1

Expresia plastică a acestei clădiri a fost în mod deosebit apreciată în anii 1950, în perioada stalinistă a „realismului socialist”. Dacă extremele politice se aseamănă până la suprapunere e și firesc ca și gusturile lor estetice să fie atât de asemănătoare. Dictaturile, fie ele de de stânga sau de dreapta se extaziau la aceleaşi rezolvări arhitecturale.

În timpul „Dictaturii Regale” impuse de Carol al II-lea, România a fost împărţită în „ţinuturi”. Aici urma să fie sediul ţinutului Banat – Crişana. Ulterior, după despărțirea de zona Bihorului, a fost sediul administrativ al nou înființatei Regiuni Timişoara, denumită mai târziu Regiunea Banat. Palatul administrativ va ține loc de sediu Sfatului popular Banat, apoi al județului Timiș. Pentru a salva unele aparențe de democrație, denumirea se va schimba iarăși în Consiliul Popular al Judeţului Timiş.

Dacă tot au fost acuzate de fascism (măcar la nivel de stil constructiv) ambele clădiri – Palatul Cultural (Opera) și Palatul Administrativ – au jucat roluri importante în acel decembrie de foc în Timișoara. La balconul Operei era agora de discuții despre răsturnarea regimului iar la Consililul Județean se răfuiau revoluționarii cu ultimul prim ministru al dictaturii, un oarecare pe nume Dăscălescu. Tot aici au fost impuse puterii condițiile pentru eliberarea celor arestați și depuși la penitenciarul de pe strada Popa Şapcă.

După anii 1990, aici se află cele două instituții cheie ale județului: Consiliul Județean și Prefectura. Pentru a continua caracterul revoluționar politic al edificiului, tot aici a fost semnat, la data de 16 septembrie 1996, tratatul de cooperare şi bună vecinătate între România şi Republica Ungară. Dovada actului este și placa de bronz de lângă intrarea în Sala Revoluției, de la etajul întâi.

Iată cum strădania culturală a unui luptător al Unirii Banatului a lăsat în urmă un minunat palat ce slujește județului.

LĂSAȚI UN MESAJ