Cultura și sportul se împletesc armonios la Universitatea din Calea Aradului. Foto-Video

331

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara a organizat un eveniment de suflet pentru tinerii ce ar dori să devină studenți. Este a doua ediție a ceea ce cu siguranță va deveni în timp o manifestare de amploare atât educativă cât și de distracție prin sport.

Cu prilejul zilei de 10 mai, care atâtea decenii a fost ziua națională a României și încă mai este încărcată de numeroase semnificații pentru țara nostră, a fost organizată manifestarea cultural-sportivă „Educație Sport-Sănătate în Universitate”.

Este un foarte bun motiv de a aduce tinerii din liceele orașului și din împrejurimi să vadă ce înseamnă cu adevărat un campus universitar dotat la cele mai înalte standarde ce nu sunt cu nimic deosebite față de cele de peste hotare. Dascălii universității au condus liceenii prin săli și laboratoare pentru a vedea ce-i așteaptă dacă se hotărăsc să devină studenți.
Evenimentul cultural sportiv „Educație Sport-Sănătate în Universitate” se află la ediția a doua și are ca scop și marcarea însemnătăţii istorice a momentului, promovarea universităţii şi ofertei educaţionale, promovarea mișcarii în randul studenţilor, liceenilor şi profesorilor, atragerea unui număr cât mai mare de studenţi în activităţile sportiv-recreative şi competiţionale. La eveniment au fost invitaţi să participe peste 150 liceeni din Timiş şi judeţele învecinate, peste 350 de studenţi şi cadre didactice din universitatea.

Cu ocazia Zilei Regalității, în Anul Centenarului nu a fost uitat nici cel ce a dat numele Școlii bănățene de Agronomie, Regele Mihai I. Invitatul special a fost profesorul doctor Victor Neumann de la Universitatea de Vest. Dânsul a ținut o deosebit de interesantă conferință despre insemnătatea regalității pentru alinierea Principatelor Unite, devenite ulterior regatul României, la cursul firesc și modern al Europei secolului al XIX-lea. Poate că fără acea dinastie vizionară din 1866 care a dezvoltat țara, și acum ne-am fi aflat în Evul Mediu.

A doua parte a evenimentului a fost rezervată sportului. A fost organizat de profesorii catedrei de Educație fizică un cros cu startul din fața Rectoratului la care au participat elevi, studenți și chiar cadre didactice.

Startul crosului a fost dat de sportivul Dica Nini Gabriel, de la „Liceul Pedagogic Carmen Silva Timisoara” desemnat in anul 2017 ambasador al sportului din județul Timis, jucătorul anului in Europa, vicecampion European U16 , finalist la Campionatul Mondial de tenis Orange Bowl –USA 2017 și multiplu campion național. Sportiv care a crescut si s-a antrenat în Baza Sportivă a Universității cu antrenori din colectivul de dascăli ai disciplinei de Educație Fizică și Sport (profesor Petru Merghes).

Finalul a aparținut sporturilor de echipă fotbal și volei pe nisip.

LĂSAȚI UN MESAJ