CULMEA birocrației și indolenței pe autostrada Lugoj – Deva! Şansele de deschidere a lotului 3 sunt minime

390

Incredibil câte probleme apar pe şantierul lotului 3 din autostrada Lugoj – Deva. De această dată de vină nu este constructorul, ci statul. Mai exact, funcţionarii Guvernului, care au greşit datele unei cărţi funciare din traseul expropriat suplimentar pentru construirea nodului de descărcare de la Holdea.

Astfel, greşind o singură cifră, funcţionarul a întocmit actele pentru un teren care se află la peste un kilomereu distanţă faţă locul unde se ridică descărcarea.

„Acum câteva zile a apărut în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern 459/2017 care prevede declanșarea procedurilor de expropriere pentru suprafețele suplimentare aferente nodului rutier de la Holdea, parte din lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva, constructor Comsa. Aceste exproprieri suplimentare reprezentau ultimul blocaj birocratic pentru finalizarea celor 21 de km de autostradă ai acestui tronson.

Din păcate, din cauza unor bâlbe administrative, deschiderea acestui lot este tot mai depărtată.

Din informațiile publice apărute pe forumul peundemerg.ro, în anexa acestei hotărâri de guvern, care cuprinde suprafețele de teren cu toate informațiile aferente, s-a strecurat o greșeală, mai precis un număr de carte funciară greșit. Numărul respectiv este atașat unei suprafețe de teren aflată la cațiva kilometri distanță de nodul rutier Holdea.

Această eroare a fost semnalată autorităților de un membru al forumului peundemerg.ro încă de la momentul publicării spre consultare a acestui proiect de hotărâre de guvern. Ca urmare, s-au primit confirmări de la decidenții din MT și CNAIR că greșeala va fi corectată în cel mai scurt timp.

La 7 luni (!) de la acel episod, după un circuit interminabil între ministerele guvernului al acestui proiect de hotărâre de guvern de expropriere, eroarea respectivă nu a fost corectată, creând premisele unor noi întârzieri birocratice pentru corectarea erorii respective.

Solicităm MT și CNAIR să clarifice această chestiune și să ia de urgență măsurile necesare pentru soluționarea acesteia. De asemenea, solicităm conducerii celor două instituții să identifice responsabilii (sau mai bine spus iresponsabilii) pentru această situație și să îi sancționeze în consecință”, a transmis Pro Infrastructura.

Dacă adăugăm că CNAIR-ul face o analiză a terasamentului care s-a prăbuşit, atunci şansele ca lotul 3 să se deschidă în august 2017, termenul din contract, sunt minime.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.