0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

CU DRAG, un mărțișor filatelic pentru doamne și domnișoare…

8 martie, varianta curentă a Zilei Internaționale a Femeii, a fost adoptată în anul 1977, când Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție ziua de 8 martie drept Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională, marcând astfel începutul unei tradiții în majoritatea țărilor din Europa și Statele Unite ale Americii.
Romfilatelia invită, astfel, la un manifest simbolic pentru femeile de pretutindeni și dedică acestora un buchet filatelic de flori regăsit în cea mai recentă emisiune de mărci poștale denumită Alfabetul florilor (II) CU DRAG.
Aceasta poate fi achiziționată începând de marți, 8 martie a.c., din magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Fiecare dintre timbrele acestui proiect înfățișează o letrină împletită cu o floare, întreaga emisiune alcătuind cuvintele „CU DRAG” și subliniind astfel alegerea denumirii acestui proiect.
Expresia „CU DRAG” este formată de cele șase mărci poștale ale emisiunii, fiecare literă reprezentând inițiala florii care se regăsește ilustrată pe timbrul respectiv.

Alfabetul florilor II CU DRAG_Flowers' Alphabet II CU DRAG, With LoveTimbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei prezintă litera C de la Crizantemă, cunoscută și sub numele de tufănică sau margaretă de toamnă.
Crizantema aparține genului de flori Chrysanthemum, ce cuprinde peste 30 de specii de plante perene, ale căror flori variază în forme și culori, separând astfel speciile de floră spontană de cele cultivate.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentată litera U de la Urechelniță, al cărei nume nu trădează cu nimic frumusețea și utilitatea plantei.
Aceasta se regăsește în flora spontană europeană, dar este adesea cultivată și pentru caracterul său ornamental și curativ.

Litera D este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei și face referire la Dalie, al cărei gen Dahlia cuprinde peste 15 specii perene și este originar din America Centrală și de Nord.
Numele plantei vine de la botanistul suedez Anders Dahl, cel care a adus planta din America, cultivarea sa în Europa începând în Grădinile Regale din Madrid.

Timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei ilustrează litera R de la Ruscuța de primăvară, specie care crește în Europa și Asia, fiind considerată otrăvitoare, dar având proprietăți curative în cazul bolilor cardiace.

Litera A este reprezentată pe marca poștală cu valoarea nominală de 8,00 lei și face referire la Azalee, plantă care este de fapt un grup de arbuști și care atrage atât prin mărimea și alcătuirea florii, cât și prin coloritul viu, în tonuri și nuanțe de la roșu închis sau violet până la roz și alb.

Timbrul cu valoarea nominală de 16,00 lei ilustrează litera G de la Gladiolă, plantă al cărei gen Gladiolus cuprinde peste 250 de specii cu răspândire în Asia, Europa și Africa de Sud.
Gladiolele sunt înrudite cu irișii, ambele flori având o tijă alungită și ascuțită către vârf, sub formă de sabie, aspect regăsit și în denumirea plantei, numele acesteia derivând de la cuvântul latinesc pentru sabie, gladius.

Alte subiecte :

Designerul timișorean Ovidiu Hrin, singurul român aflat printre jurații unui important concurs de design din Seoul

Graficianul timișorean Ovidiu Hrin a fost invitat să jurizeze în cadrul unui important concurs din Asia. Concursul K-DESIGN AWARD urmează să premieze cele mai...

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :