Cu aceleași arme și contra CFR-ului

154

Elevii lui Ionuț Popa își forțează norocul și speră la un nou rezultat pozitiv, sâmbătă în fața lui CFR Cluj-Napoca. Timișorenii vor miza pe aceeași armă – determinarea – în fața unui adversar net superior valoric.

ACS Poli Timișoara a luat o importantă gură de oxigen după succesul cu CSU Craiova și așteaptă cu altă încredere vizita lui CFR Cluj. Ardelenii reprezintă una dintre echipele foarte bune ale campionatului, dovadă victoria cu 5-1 în fața Astrei, dar din cauza unei depunctări sunt antepenultimii în clasament.

Alb-violeții s-au pregătit pentru un nou ”maraton”, conștienți că doar cu o determinare mai mare decât a adversarului și cu multă risipă de efort pot compensa diferența de valoare ce îi separă de CFR. Adică exact ca în victoria surpriză contra oltenilor de la începutul săptămânii.

”Băieții s-au pregătit la fel de serios, cred că vor lupta extraodinar, vor face dovada unei determinări, altfel nu ținem aproape de ei. CFR a arătat cel mai bun fotbal, are de 2-3 ani aceeași jucători, omogenizare bună, sistem interesant, jucători de calitate, are și gabarit, e un meci foarte complicat.

Am semne de întrebare legate de puterea jucătorilor de a duce aceste două competiții: campionatul și Cupa Ligii. Am jucat șase meciuri. Suntem singura echipă care nu vom avea 72 de ore de recuperare”, a subliniat antrenorul lui Poli, Ionuț Popa.

Meciul dintre ACS Poli și CFR Cluj-Napoca este programat sâmbătă, cu începere de la ora 18.30, în etapa a VI-a a Ligii I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.