Cronică măruntă

110

La sfârșitul săptămânii trecute s-a vorbit despre Timișoara. S-au întrebuințat, „în direct de la Mall”, sintagme consacrate și expresii proaspete, prospere, poate, cândva, în viitor. Cele din urmă aparțin unora dintre timișorenii invitați să-și prezinte locul. Primele, realizatorilor emisiunii. N-a fost uitat profilul multicultural al orașului. Nici spiritul Timișoarei. Nici plurilingvismul. S-au amintit modelul eficient, de succes economic, pe care-l propune, formula proprie de viață comunitară. Una care, dacă am face o paralelă cu ce se-ntâmplă azi în motorsport, s-ar așeza undeva între tradiționala Formula 1 și nou-apăruta Formula E, competiție dedicată mașinilor de curse „verzi”, electrice. Un fel de Formula Dacia-Renault Vegan, ca să mă las cucerit de o recentă descoperire a mea în Cetate: două spații vecine de la parterul unei frumoase clădiri în stil neoclasic, Palatul Dejan (De Jean/Deschan), cunoscut și sub numele de Bazar, în care, lângă o cofetărie celebră, și-a găsit adăpost un restaurant cu meniuri exclusiv vegetariene. Două lumi despărțite de un perete. Un exemplu integral de conviețuire, în mașina timișoreană a timpului, între cei „vechi”, amatori de torturi luxuriante și rețete ale casei, și cei „noi”, atât cât se cuvine de egoiști și etici, adică purtându-și încă pantofii din piele veritabilă pe sub mese. O pildă bicefală de toleranță ce se-nchide devreme, și-n capul cu simț al plăcerii (la ora 20), și-n cel „sănătos” (la 22), lăsându-i parcă timp eternului șef al Formulei 1, Bernie Ecclestone, să cugete, de la „înălțimea” celor 85 de ani ai săi: „noaptea, toate prăjiturile sunt negrese”.

Și, mergând mai departe cu imaginația, să cheme un taxi: o dată, de două ori, de trei ori, până ar rămâne fără baterie, ca un monopost de Roborace (extindere a Formulei E, destinată mașinilor electrice fără pilot: în context, și-ar găsi un echivalent în raw veganism, dietă vegetariană în care alimentele se prepară fără foc) într-o șicană. Cum am rămas într-o dimineață: privat de dispeceră, în fața Magazinului Bega. Unde am făcut cu mâna tandru („nu încercați așa ceva… acasă!”) câtorva mașini, dintre care una a oprit; m-am urcat în ea și i-am spus șoferului adresa. După atâtea și-atâtea conversații nocturn-matinale cu taximetriștii, am făcut față cu brio încă uneia, de pe locul meu din dreapta-spate, fără să simt cum trec bulevardele, străzile. În fața scării de bloc, am vrut să plătesc. Omul, timișorean get-beget, după cum aflasem, mi-a spus că nu costă nimic; el nu e taximetrist; m-a luat pur și simplu; i-a făcut plăcere să ne cunoaștem: cum?! n-am văzut că Dacia lui nu e taxi?! nu e nici galbenă și nici nu are nimic pe plafon?! nici ceas!… A fost o dimineață în „spiritul Timișoarei”.

Sau, mergând și mai departe cu „Micul Napoleon” al „Marelui Circ”, cum i se spune lui Ecclestone, să-și plătească impozitele. La fel cum am plătit și eu, de curând, impozitul pe apartament! On-line, din fericire, din câtă fericire! Și am primit o confirmare prin email! În fața căreia m-am emoționat ca în ușa unui magazin cu „toate produsele la 5 lei”, pe care iese o mamă cu plasa plină, iarna. Printre rândurile administrative semnate consilier trecuseră promptitudinea, amabilitatea, preocuparea. Prin ele, însă, nicio urmă de gramatică, nici (măcar) spelling-ul unui Word oricât de învechit. Stau pe gânduri dacă să le reproduc sau nu. De când am fost corector la ziar, editură, apoi redactor, m-am obișnuit cu greșelile. Cu toate. Inclusiv cu ale mele. Nu sunt, așadar, un cârcotaș cu orice preț. Și nici nu mă ridic mânios împotriva „asasinilor limbii române”. Nu fac și nu voi face parte niciodată dintr-o Patrulă „Iorgu Iordan”. (Cel mult m-aș înscrie în Patrula „George Bacovia”, „târziu, în cafeneaua goală…”, vorba poetului.)

Și totuși… iată: „Ca urmare a cererii, vă informăm că s-a efectuat descărcarea plății dumneavoastre în baza noastră, ne cerem scuze pentru întârziere și vă mulțumim că folosi-ți serviciile noastre on-line, extrasele de la bancă ajung după câteva zile în posesia noastă. Vă rog să îmi confirma-ți dacă a-ți primit maill-ul nostru și dacă este în regulă. vă doresc o zi frumoasă…” Desigur, am eliminat tacit blancurile în plus dintre cuvinte, pentru a nu abuza de spațiul pus la dispoziție aici. Nu vă îndemn să numărați greșelile, cu atât mai mult pe cele de culegere, din text. Ci doar să vă lăsați conduși de sinceritatea funcționarului public prin înaltul imperturbabil al poziției sale în sistem. De unde nu se aude cum fac five meschinii culegători de greșeli. Nu de puncte! Oricât de conservator ar fi Florin Marin! Și oricât de plurilingv, lotul său!

Tot ce-am auzit duminică pe „Dan Păltinișanu” au fost five-urile, ca-ntre Voluntari (chiar așa, cu V mare, de la Văcăroiu, nu de la Sfântul Valentin), ale jucătorilor la începutul partidei. În pustiu, în pustiul stadionului nostru mare. În care Umbra lui Ganea. La tușă n-a mai sărit la gâtul nimănui pentru noi, acești nesteliști insignifianți ai marii Românii fotbalistice.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ