Crăciun regal la Săvârșin

448

Comuna Săvârșin din județul Arad este în straie de sărbătoare. Familia regală a României se află la domeniul din Săvârșin, unde serbează Crăciunul. Marele absent de anul acesta este Majestatea Sa Regele Mihai I al României, căruia starea de sănătate nu i-a permis să se deplaseze.

Sărbătorile au început pentru Familia Regală cu împodobitul bradului. Înalt de peste 3 metri, pomul a fost cumpărat dintr-o piață din Lugoj și a fost nevoie de 4 bărbați să îl instaleze.

”Anul acesta am ales roșu și auriu pentru pom. În fiecare an alegem altă culoare și cred că anul viitor îl voi face doar cu auriu pentru că este foarte frumos. Am folosit o scară pentru a-l împodobi. Este o tradiție de familie de când eram copil. Apoi am reluat-o în 2001, când tata a reușit să obțină înapoi domeniul de la Săvârșin”, povestește Majestatea Sa Principesa Moștenitoare Margareta.

Crăciunul nu se putea sărbători fără o masă specifică. Cina regală se ia într-o sală aranjată special pentru sărbători. Și aici imaginația, gustul rafinat și îndemânarea Principesei își spun cuvântul.

”Și pentru masă am ales roșu și auriu. Farfuriile sunt alb cu auriu, iar fața de masă este cu verde și alb. Sunt pânze luate de la Bucur Obor, iar croitoreasa le-a cusut. Pentru piesa din centru am ales un aranjament florar, baza fiind verde așa ca iarba, arată natural”, mai spune Principesa Margareta.

Bucătăreasa Familiei Regale, doamna Viorica, ne-a divulgat și bunătățile pe care le-a pregătit de sărbători pentru membri Casei Regale. Ajunul a fost dedicat preparatelor tradiționale românești: sarmale, produse din carne de porc, jumări. Pentru cina din 25 decembrie, bucătăreasa a pregătit un curcan de 7 kilograme pe care l-a asezonat cu legume și castane.

Din programul Familiei Regale nu a lipsit tradiționala plimbare prin sat și împărțirea de cadouri pentru familiile nevoiașe și bătrânii de la centrul de vârstnici din Săvârșin.

De asemenea, porțile domeniului regal de la Săvârșin s-au deschis colindătorilor. Dubașii și copiii din localitate au cântat pentru Familia Regală.

În ziua de Crăciun, Familia Regală a participat la slujba de la biserica din Săvârșin, apoi va petrece o zi liniștită lângă bradul împodobit, la gura șemineului.

LĂSAȚI UN MESAJ