Copiii, lăsaţi cu ochii în soare pe malul Begăi, taman de ziua lor – FOTO + VIDEO

23457

Dezamăgire profundă pentru copiii din Timişoara. Programul RATT a schimbat planurile de 1 iunie şi dorinţele micuţilor. Entuziasmaţi încă de la prima oră a dimineţii pentru că vor face plimbarea mult aşteptată cu noile vaporetto, copii s-au prezentat la locul de îmbarcare.

Cadrele didactice au venit pe malul Begăi cu peste 50 de elevi, cu vârste cuprinse între 6 şi 8 ani. Acolo însă, surpriză! Nu-i aştepta nimeni. Profesorii au fost înştiinţaţi încă de ieri că pot merge cu vaporaşele în această dimineaţă, de către angajaţii RATT, în urma unui convorbiri telefonice. Când au ajuns, au constatat că programul de probă prin care trec vaporettele începe după ora 15.00.

Purtătorul de cuvânt al RATT, domnul Cosmin Bradu declară telefonic: „Noi nu am organizat nimic oficial azi, de ziua copilului. Nu am planificat nici un eveniment în care copiii să se plimbe pe Bega cu noile vaporetto. Cu mine personal nu a vorbit nimeni. Menţionez faptul că ambarcaţiunile se află într-un program de exerciţiu şi în această lună se circulă în fiecare zi de la 15.30 până la ora 20.00”.

Indignaţi, profesorii au căutat să pregătească alte surprize pentru elevi.

6 COMENTARII

    • Zice-se ca un individ (presupus destept) pe nume Hanlon, din Pennsylvania, pe la inainte de 1980, a zis o vorba inteleapta: nu atribui niciodata rautatii ceea ce poate fi explicat in mod rezonabil prin prostie.

      Dupa parerea mea, robu n-a facut-o cu intentie, dupa cum nici una din prostiile pe care le face nu le face cu intentie. Le face pur si simplu din prostie.

      De unde putem deduce o chestie dupa parerea mea importanta: prostia face mai mult rau decat rautatea. Avem in administratia locala mai multe persoane … dubioase. Cu toate astea, niciodata pana la accederea in functia de primar a unui prost autentic n-a fost Timisoara administrata atat de pagubos.

  1. Păi profesorii ăia nu s-au interesat și ei de programul de funcționare înainte? s-au dus așa… câine surd la vânătoare!

Dă-i un răspuns lui gigi Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.